Acuze grave pentru Ungaria. Vecinii noștri, bănuiți că vând secrete Rusiei

Ana Anitoiu 09.02.2023, 09:59
Acuze grave pentru Ungaria. Vecinii noștri, bănuiți că vând secrete Rusiei

O eurodeputată franceză a adus acuze grave pentru Ungaria, spunând că aceasta reprezintă o amenințare specifică la adresa Uniunii Europene și că vecinii României sunt bănuiți că vând secrete Rusiei.

Eurodeputata franceză: „Uniunea Europeană trebuie să învețe să se apere de atacurile din interior”

Eurodeputata franceză a Verzilor Gwendoline Delbos-Corfield a spus că Uniunea Europeană trebuie să învețe să se apere împotriva atacurilor din interior, cum sunt cele venite din Ungaria. Ea a precizat că este cunoscut faptul că secrete maghiare înregistrează scurgeri de informații către Rusia.

„Aș dori să abordez situația geopolitică în cadrul căreia Ungaria reprezintă o amenințare specifică în prezent. Nu este vorba doar de lupte politice interne. Nu înțeleg de ce celelalte state membre din Consiliul European nu reacționează. Este o amenințare reală. De ce?

În primul rând, pentru că există un loc, Budapesta, unde încă există influență rusă. Acest lucru, desigur, nu are nimic de-a face cu administrația orașului. Știm de ani de zile că agențiile guvernamentale și serviciile secrete fac scurgeri de informații către ruși.”, a spus Gwendoline Delbos-Corfield.

Gwendoline Delbos-Corfield
Gwendoline Delbos-Corfield

Eurodeputata, despre Ungaria: „A fost nevoie de doar zece ani pentru a construi înșelăciunea”

Gwendoline Delbos-Corfield a mai spus că a fost nevoie de un singur deceniu pentru ca Ungaria să construiască „înșelăciunea”. Ea a precizat că cele mai recente alegeri au fost construită de partidul Fidesz pe două informații false.

Mai întâi, guvernul ungar i-a făcut pe oameni să creadă că Uniunea Europeană va trimite tineri maghiari în războiul din Ucraina. Apoi, a lansat o „absurditate totală”, conform căreia Uniunea Europeană se pregătea să schimbe sexul elevilor. Eurodeputata a adăugat că i se pare incredibil că o astfel de informație incredibilă poate fi răspândită într-o țară și oamenii chiar să o creadă.

Conform eurodeputatei franceze, este posibil ca acum să fie prea târziu pentru ca Uniunea Europeană să acționeze și că sarcina blocului comunitar ar fi mai degrabă să se asigure că acest proces nu se răspândește în alte state membre.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...