Acuzații grave. ASF a mărit cu 36% tarifele de referință la polițele RCA
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) acuză faptul că în proiectului de hotărâre al Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA, vicepreşedintelui ASF, Cristian Roşu, a comunicat Ministerului Finanţelor o listă a tarifelor de referinţă care cuprinde tarife mai mari cu 36% faţă de cele publicate tot de ASF în data de 21 februarie. Drept consecință COTRA a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că va depune o plângere penală împotriva vicepreședintelui ASF.
La lista cu tarifele RCA s-a adăugat un 36 %
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a afirmat că acest „cadou” făcut de Cristian Roşu pieţei de asigurări este estimat în cuantum de peste 1 miliard de lei doar în 6 luni în care s-ar aplica plafonarea.
„Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF, este direct responsabil de dezastrul din piaţa de asigurări din ultimii ani. A recunoscut oficial, pe 22 februarie 2022, în faţa Comisiei parlamentare, faptul că a comunicat Ministerului Finanţelor lista cu tarifele RCA, în vederea plafonării, dar cifrele transmise în acea listă nu erau cele de referinţă, ci a mai adăugat 36%.
Practic, domnul vicepreşedinte ASF, a făcut multinaţionalelor din asigurări un cadou de 36% din preţ, cost care ar urma să fie suportat de şoferii români. Cadoul făcut de Cristian Roşu pieţei de asigurări este estimat în cuantum de peste 1 miliard de lei, doar în cele 6 luni în care s-ar aplica acea plafonare”, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
COTAR somează public Ministerul Finanţelor
Reprezentanții Confederației spun că Parlamentul ezită să ia vreo măsură faţă de acesta, atât în cazul falimentului City Insurance, cât şi în cel al listei de preţuri asumată de ASF.
COTAR somează public Ministerul Finanţelor să nu aprobe lista de preţuri „umflate cu 36%”, comunicată de ASF, pentru că acele preţuri nu sunt mai mici decât cele de acum o săptămână.
În proiectul de Hotărâre de Guvern se vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA.