EXCLUSIV

Actorii TNB despre provocările în a susține cauza refugiaților. Mihai Călin: „Doar facem niște spectacolașe să distrăm lumea?”

Gabriela del Pupo 24.03.2022, 14:19
Actorii TNB despre provocările în a susține cauza refugiaților. Mihai Călin: „Doar facem niște spectacolașe să distrăm lumea?”

Actorii Teatrului Național din București au fost în centrul atenției după ce primele demersuri de a susține cauza refugiaților din Ucraina au fost oprite de managerul interimar al teatrului Mircea Rusu. Acesta în timp a revenit la sentimente mai bune și steagul Ucrainei a fost arborat pe clădirea instituției de cultură, iar Mihai Călin a mers cu autocarul teatrului pentru a ajuta refugiații. De asemenea spații din teatru se pregătesc pentru a fi amenajate de a primi refugiați. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a discutat cu actorii TNB, fără a condamna ezitarea managerului de la începutul crizei. Acesta a spus că nu recomandă instituțiilor să se implice iar actorilor le-a transmis „că este bine să ne menţinem în zona de a apărare a drepturilor actorilor, în granițele teatrului, pentru teatru”.

„Oamenii aceștia sunt în permanentă legătură cu ce se întâmplă acolo și este un chin, e o tragedie”

Actorul Mihai Călin a pledat încă de la începutul crizei refugiaților pentru susținerea cauzei umanitare printr-un mesaj în instituția unde joacă. Acesta a avut câștig de cauză pe anumite paliere însă crede că demersul poate fi dus mai departe și extins la nivel de societate, chiar prin doza de influență pe care o au cei mai cunoscuți actori asupra propriului public.

Au nevoie de o viață normală și putem să le oferim asta. Sunt cazuri, dar nu vorbesc numai de artiști. Nevoile refugiaților sunt de integrare în momentul acesta și de sprijin, nu numai material, cazare și mâncare, ci și de sprijin moral și de sprijin educațional. Copiii trebuie să meargă la școală, trebuie să li se asigure niște condiții, femeile trebuie să aibă activitate.

Oamenii aceștia sunt în permanentă legătură cu ce se întâmplă acolo și este un chin, e o tragedie.” a declarat în exclusivitate pentru impact.ro Mihai Călin.

Nu înțeleg sintagma asta cu „noi nu facem politică, noi ne vedem de teatrul nostru”

Paradoxul implicării artiștilor rezidă tocmai în libertatea de expresie oferită de mediul cultural care nu trebuie să fie îngrădită de politică sau de evenimente legate de prezent. Teatrul este un spațiu în care parametrii de timp, poziționare geografică sau apartenență nu își au locul. Este în același timp, prin prisma efectului pe care îl are asupra publicului un mediu de influență socială cenzurat atunci când deranjează. De aceea implicarea artiștilor pentru a susține o cauză sau alta a fost mereu pusă la îndoială sau a fost temută.

Probabil că sunt actori sau artiști care participă individual, poate, donează bani, cazează, dar nu prea văd în spațiul public lucrurile acestea, poate că unii sunt discreți și e de înțeles și de admirat poziția aceasta. Cred că un asemenea ajutor dat refugiaților trebuie făcut public pentru că să îi trezim și pe alții. Noi trăim totuși în anumite paranteze, în anumite bule cum se spune, cred că mare parte din români nu prea participă la efortul acesta. Probabil, (că dacă s-ar simți inspirați de artiști pe care îi admiră n.r) ar putea face un gest de a dona niște bani, ceea ce e cel mai simplu și eficient lucru.

Se pare că în continuare nu ne coalizăm, pentru un ajutor substanțial, cu toate că sunt mii și mii de oameni care au ajuns. Ceea ce este interesant la noi este că suntem un popor destul de dezbinat, și o societate dezbinată și cu o stimă de sine foarte scăzută, iar această tragedie, din nefericire s-a întâmplat lângă noi.” a mai spus actorul.

Schimbarea adusă în societatea românească de momentele grele prin care trece poporul ucrainean este una pozitivă, crede Mihai Călin.

„Foarte mulți dintre noi s-au simțit emoționați și atinși direct, și s-au unit cumva, adică tragedia asta ne-a unit cumva în schimbul unui singur scop de a ajuta. Suntem capabili de lucruri fantastice.

De asta nu înțeleg sintagma asta cu „noi nu facem politică, noi ne vedem de teatrul nostru”. Ok și ce facem? Doar facem niște spectacolașe să distrăm lumea? Și în rest suntem niște funcționari care pleacă acasă? Mie mi se pare că e prea puțin.” a concluzionat Mihai Călin.

„O să ținem un moment de reculegere pentru oamenii care au murit acolo pe nedrept”

Marius Manole spune că Ministrul Culturii nu a recomandat instituțiilor să își asume un astfel de demers însă nu se pune în acest moment problema cenzurii. Atât artiștii cât și instituțiile sunt libere să facă acțiuni pentru a sprijini refugiații sau pentru a conștientiza asupra efectelor devastatoare ale războiului din Ucraina.

El a spus că instituțiile în sine trebuie să își dea acordul. Brandul, de exemplu Teatrul Național, sau Odeon sau Bulandra. Aici își asumă fiecare director dacă vrea să implice brandul într-o cauză sau alta, dar fiecare actor în parte în nume propriu are dreptul să facă asta. Că el sfătuiește să nu se implice bradurile? Da, dar fiecare manager este liber să decidă chestia asta, nu a interzis nimănui să facă asta. Discuția a fost mai amplă.

Au fost inițiative și managerul teatrului a spus că nu crede că este bine să se întâmple asta pe scenă la Național, asta a fost părerea lui.

Publicul plătește bilet la un spectacol, el nu e obligat să mai asiste și la un manifest, toți își asumă o chestie pe care publicul nu știu dacă vrea să o vadă sau nu. Noi ca artiști avem obligația morală să facem asta indiferent de consecințe. Noi o să facem în seara aceasta pentru că jucăm „Demnitate” la Teatrul de pe Lipscani, unde joc cu Șerban Pavlu, pentru că și noi o să vorbim cu publicul despre asta un pic și o să ținem un moment de reculegere pentru oamenii care au murit acolo pe nedrept.” a declarat în exclusivitate pentru impact.ro Marius Manole.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...