A început conflictul între Adriana Iliescu și fiica ei. Ce îi refuză fetei cea mai bătrână mamă din România

Madlen Moraru 30.07.2020, 21:00

Conflictul între Adriana Iliescu și fiica ei pare să fi fost iminent, mai ales că Eliza a ajuns la vârsta adolescenței. Ea a venit pe lume prin intermediul unei proceduri de inseminare artificială, transformând-o astfel pe fosta profesoară universitară în cea mai bătrână mamă din România. Diferența de vârstă dintre cele două, mamă și fiică, este de 66 de ani. Motiv pentru care, Adriana Iliescu face tot posibilul în prezent să se înțeleagă cu fiica ei.

A început conflictul între cea mai bătrână mamă din România și fiica ei

Conflictul dintre Adriana Iliescu și Eliza, fetița pe care a adus-o pe lume prin fertizilare in vitro, la spitalul Giulești, din Capitală, părea să bată la ușă. Dată fiind diferența foarte mare de vârstă dintre mamă și fiica ei, cele două nu se înțeleg pe cât de bine și-ar dori fosta profesoară universitară de Limba Română. Adolescenta a avut în general rezultate care au bucurat-o enorm pe Adriana Iliescu, considerată cea mai bătrână mamă din România. Aceasta a adus pe lume un copil când avea vârsta de 66 de ani și 320 zile, chiar în anul în care a ieșit la pensie. Gestul femeii a uluit o țară întreagă pe atunci, când pe 16 ianuarie 2005 a venit pe lume Eliza Maria Bogdana. Cel care a făcut posibilă sarcina, în cazul Adrianei Iliescu, este profesorul doctor Bogdan Marinescu, printr-o tehnică de fertilizare.

În prezent în vârstă de 82 de ani, cea mai vârstnică mamă din România are probleme în comunicarea cu Eliza, ajunsă într-o fază rebelă a adolecenței. Nu demult, copila o făcea foarte mândră pe Adriana Iliescu, prin rezultatele obținute la învățătură. Situația s-a schimbat cu mult deoarece cele două nu se mai înțeleg sub nicio formă. De asemenea, restricțiile pe care femeia ieșită la pensie le aplică sunt neașteptate.

A început conflictul între Adriana Iliescu și fiica ei. Ce îi refuză fetei cea mai bătrână mamă din România
Adriana Iliescu și fiica ei nu se mai înțeleg deloc în prezent

Ce îi refuză fetei cea mai bătrână mamă din România

La aproape 16 ani, Eliza s-a transformat într-o adevărată domnișoară, fiind aproape de nerecunoscut de către cei din public. Mai multe imagini cu ea pot fi admirate și în galeria foto. Aceasta este pasionată de muzică și dans, dând dovadă și de o fire artistică, fiind cunoscut că Adriana Iliescu și-a dedicat foarte mult timp creșterii fetei sale. Totuși, diferența de ani dintre ele își spune în momentul actual cuvântul. Fiecare dintre ele are de cele mai multe ori o altă opinie și ajung să se certe.

“Eliza este foarte respectuoasă, dar a devenit emotivă, ca orice adolescentă. Relația dintre ele este foarte dificilă pentru că vorbim de generații atât de diferite. Eliza vrea să meargă cu fetele la mall, la cafenea, îi mai place câte un băiat. Își dorește și ea haine precum ale fetelor de vârsta ei, își dorește telefon modern. Tot ceea ce au și fac celelalte colege de școală.

Mama ei, însă, nu este forte permisivă, o ține foarte din scurt, vrea ca fata tot timpul să stea să citească. Îi spune că doar femeile culte și educate pot ajunge cineva în viață. Eliza visează să meargă într-o tabără cu fetele, să meargă la cafenea. Adrianei Iliescu i se par dovezi de rebeliune toate aceste pretenții ale fiicei. De aceea au tot timpul conflicte. Fata se simte ca ținută într-o colivie”, au povestit surse apropiate celor familiei lor, pentru Impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe