Saxofonista care l-a lăsat fără grai pe Smiley, la Românii au talent, a trecut prin mari necazuri: ”Locuiam în camera de serviciu a Spitalului Colentina. Mama îndesa vată în peretele crăpat”

Cornelia Tihon, inegalabilă artistă născută în Republica Moldova, a fascinat întreaga lume cu recitalurile ei, susținute la peste 25 de instrumente de suflat. A participat, cu succes, și la ediția din 2013, a celebrei competiții ”Românii au talent” (PRO TV), unde a fascinat pretențiosul juriu, dar și pe Smiley. Însă, în spatele zâmbetului adolescentin, Cornelia ascunde o poveste de viață presărată cu o necazuri. La 10 ani, când s-a mutat la București, a fost nevoită să doarmă într-o cameră de serviciu a Spitalului Colentina, unde fratele ei era medic rezident. Iar anul trecut, măicuța ei dragă a încetat din viață: ”Din păcate, nu mi-am pierdut doar mama, ci jumătate din Univers…”, ne-a povestit Cornelia, în exclusivitate pentru Impact.ro.

Saxofonista care l-a lăsat fără grai pe Smiley, la ”Românii au talent”

Ești omul-orchestră, cânți la peste 25 de instrumente de suflat, inclusiv la pai și la solzi de pește. Descrie-ne câteva instrumente mai rare, micile lor secrete…

Cânt la multe instrumente aerofone, printre care se numără tilinca, unul dintre cele mai vechi instrumente populare – este un tub, pur și simplu, iar înălțimea sunetelor este dată de intensitatea aerului, cu cât intensitatea este mai mare notele vor fi mai stridente și înalte ca intonație, iar când fluxul de aer este mai mic sunetele sunt mai grave. Tulnicul sau Buciumul sunt două instrumente la care se cântă asemănător, dar sunt din diferite zone ale țării, respectiv Muntenia și Moldova, iar principiul de a cânta este același ca cel de la Tilincă, doar că mai avem o diferență în ceea ce privește modul de a sufla, care este asemănător cu cel de la trompetă.

În afară de aceste instrumente cărora le-am spus eu ocarina mică și ocarinică (denumiri date de mine când aveam 10 ani) meșterul Iorga a făcut și ocarine de forma celei clasice dar supradimensionale, care au un sunet grav, superb, cum obișnuia mama să spună ”Parcă s-ar desface pământul, așa sună”. Alte instrumente interesante sunt cavalul, fluierul, fluierele gemene, paiul, bâzoiul, cimpoiul – care din nou este un instrument foarte greu de confecționat pentru că este făcut din piele de capră, tratată într-un mod tradițional de meșterii populari ca să nu răsufle, să fie pe postul unui balon iar în afară de această piele cimpoiul are atașate mai multe fluiere, unul prin care să sufli, altul cu găuri la care se cântă linia melodică iar al treilea pe post de ison, acest instrument este foarte cunoscut în Scoția. Un alt instrument interesant confecționat de meșterul Busnea, cu un design deosebit (seamană cu un saxofon în miniatură) și un sunet pe măsură, datorat unei ancii din trestie, este Căucul, făcut din bostan, sau cum se spune aici dovleac.

A locuit într-o „cameră improvizată pe o scară de serviciu”

Ești născută în Republica Moldova. Ca să ajungi vedetă la București ai făcut însă mari sacrificii…

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

M-am născut în Chișinău, am copilărit în Orhei, acolo am început să cânt, la o vârstă foarte fragedă, nu-mi amintesc foarte bine când am început să cânt dar știu că am găsit în casă instrumentele tatălui meu – și el cânta la fluier, ocarină, caval, flaut, saxofon, de la el am moștenit dragostea pentru instrumentele de suflat – iar părinții mei erau uimiți ce ușor învăț să cânt și cât îmi place noua jucărie muzicală. După clasa a V-a mama m-a susținut – întotdeauna a fost alături de mine – și am dar examen ca să intru la Liceul de Muzică ” Ciprian Porumbescu ” din Chișinău, la profesorul Ion Negură, examen dat la fluier, după care trebuia să-mi aleg un alt instrument principal și părinții voiau să mă dea la flaut sau la saxofon (cum cânta tata), dar am ales naiul. Părinții au hotărât să mă ducă mai departe la studii în România, unde preda același profesor, în cadrul Liceului de Muzica ” G. Enescu”. Bineînțeles, și la acest transfer au existat probleme…

Mama a fost cea care s-a sacrificat, săraca, și a venit cu mine în România pentru că eram prea mică să mă descurc (aveam doar 10 ani). Ni s-a mai propus de o prietenă să stăm la ea, însă mama a fost mereu o persoană care nu voia să deranjeze sau să incomodeze pe cineva…În acei ani, cu puțin înainte, unul din frații mei a intrat cu brio la Spitalul Colentina ca medic rezident. Și fratele meu a vorbit cu directorul spitalului – pentru că era agreat datorită rezultatelor excelente – să ne lase să stăm într-una dintre camerele care tocmai se eliberase, unde stăteau atunci medicii rezidenți. Într-adevăr, acea cameră era improvizată pe o scară de serviciu și, la un moment dat, îmi amintesc acum și mă amuz că mama săraca încerca să astupe niște găuri cu vată, dar în acele momente acea camera ne-a fost de mare ajutor, eu o aveam pe mama lângă mine, o femeie puternică, înțeleaptă, harnică, mândră, dar care a ieșit din lăcașul ei comod să meargă într-un loc în care să-i poată oferi ceva mai bun fiicei sale…

Marele nostru artist, Gheorghe Zamfir, impresionat de talentul tău, ți-a predat câteva ore de tehnică a naiului. Cum era ca profesor?

Cu maestrul Gheorghe Zamfir am avut ocazia să mă întânlesc, prima dată, la liceu, când a venit într-o vizită de recunoaștere a elevilor tineri naiști, pentru că urma să-și deschidă propria clasă de nai la facultate. După aceea, ne-am întâlnit din nou la una dintre emisiunile faimosului Dan Diaconescu, unde am nimerit în aceeași emisiune cu dumnealui și am fost impresionată pentru că un om atât de mare, care a călătorit pe întreg mapamondul, a luat acordeonul să acompanieze o fetiță micuță, care începea să cunoască lumea. A fost un gest cu adevărat mare, într-adevăr, probabil i-a plăcut cum am cântat (am executat și una dintre lucrările dânsului, altfel nu cred că m-ar fi acompaniat), dar a fost un gest frumos din partea unui maestru al naiului pentru un elev care d-abia începea să cunoască secretele acestui instrument. Mai târziu, când eram în pregătire să intru la facultate, maestrul organiza ore deschise, împreună cu toți elevii dânsului, la care puteam participa toți cei care doream să-l cunoaștem și să cunoaștem tehnicile lui, acolo dânsul era în elementul său, înconjurat de o pleiadă de naiști, povestind momente unice din concertele sale, cântând și arătând secretele naiului descoperite de el. Elevii stăteau spectatori ca la un mini-concert privat, dat de maestrul Gheorghe Zamfir, și toți încercau să fure câte ceva din tehnica și secretele maestrului.

„Am cetățenie română, deja, de foarte mulți ani, dar, bineînțeles, și pe cea moldovenească, pentru că sângele apă nu se face”

Ești absolventă de Conservator, ai participat la zeci de concursuri de profil. Cum găsești muzica din România, cum se vede din Republica Moldova?

Am făcut patru ani de facultate și încă doi de master, la finalul căruia, atunci când am susținut examenul, am luat singurul 10 la suflători, în acea zi. Am fost aplaudată de colegii mei. Amintiri memorabile. Da, într-adevăr, am participat la foarte multe concursuri, încă din primii ani de studiu, în care concuram cu colegi de aici, din România, și cu cei de acasă, din Republica Moldova. Am luat multe premii mari și am fost apreciată de mulți cunoscători în domeniu. Unul dintre cei mai mari dirijori, maestrul Constantin Arvinte, m-a susținut și mi-a fost un mentor bun în descoperirile mele muzicale pentru că aici în România nu există în cadrul folclorului doar un gen, aici sunt multe zone, fiecare zonă are stilul său distinct și nu ai voie să le amesteci. Am făcut și eu un CD, dar pe care încă nu l-am lansat, din motive pandemice, cu cele mai frumoase creații ale sale pentru nai, însoțită de Orchestra Simfonică a Republicii Moldova, sub bagheta maestrului Gheorghe Mustea – coleg al tatălui meu, în tinerețe.

Ai cetățenie română?

Am cetățenie română, deja, de foarte mulți ani, dar, bineînțeles, și pe cea moldovenească, pentru că sângele apă nu se face. Am reușit să obțin tot ce am obținut datorită mamei, care, după cum spuneam, a fost mereu în spatele meu și m-a condus pe drumul cel bun.

Fratele tău mai mic a absolvit Teologia. Cât de importantă e credința, mai ales acum, în pandemie?

Într-adevăr, celălalt frate e absolvent al masterului în Teologie, dar nu a profesat în domeniul acesta. Înainte de Facultatea de Teologie, fratele meu a fost absolvent la Facultatea de Muzică, prima pasiune, iar instrumentele lui favorite au fost cele cu coarde, vioara, chitara ;i cobza – pe care a învățat-o pentru mine, ca să mă poată acompania, și chiar am reprezentat România împreună la un mare Festival de Folclor Internațional în Franța, unde am mers cu o trupă de dans popular și unde am susținut numeroase concerte – și ultima pasiune, dar cea mai mare – vocea. Am spus că toată familia cântă și nu am glumit, pentru că și fratele care acum este un mare doctor chirurg și un mare specialist, chiar dacă are 98% din timp ocupat cu îngrijirea și vindecarea oamenilor, mai găsește timp, din când în când, să cânte la fluierul tatălui nostru din ebonită, așa cum l-a învățat și pe el tata, cu pasiune și dor…Iar credința noastră este insuflată tot de părinții noștri, care chiar dacă au trăit într-un sistem comunist, într-o perioadă în care era înterzis chiar și sa te gândești la Dumnezeu, dar să-ți manifești dragostea față de El, în vreun fel, au avut mereu o credință neîntinată, pe care ne-au transmis-o și nouă.

Ai un chip frumos, de fotomodel. Ți s-a propus vreodată o reclamă?

Mulțumesc pentru compliment, chiar dacă eu sunt mai timidă și nu consider acest lucru. Tot în perioada copilăriei, tot datorită mamei mele, am făcut parte din școala de manechine a lui Costin Mărculescu și am participat la câteva evenimente în care am defilat și la final am cântat, dar această meserie nu a fost atât de preferată de mine, precum muzica. A fost doar o experiență de moment, din care am avut de învățat și mi-a făcut plăcere să particip.

În 2009, ai câștigat castingul pentru concertul rock ”Swing of Death”, pe tema mitului lui Dracula. Ce ai cântat atunci?

A fost o experiență deosebită. Impresara mea, Dana Cristescu, mă pune mereu la încercare cu diferit idei ”năstrușnice” și eu trebuie să fac față la orice…Ei bine, m-am descurcat destul de bine, atunci a sunat naiul meu, dar și alte câteva instrumente populare românești, pe ritmuri de rock, ceva inedit, am cântat de la teme folclorice la cele clasice, tot ce mi-a trecut prin cap, a fost un succes și cel mai important lucru este că am reușit prin această experiență să ajut copiii nevoiași, cu diferite tipuri de handicap pentru că acest proiect a avut și o parte caritabilă pentru copii, ceea ce m-a bucurat cel mai mult.

„Din păcate, nu mi-am pierdut doar mama, ci o jumătate din Univers…Așa persoană, cum a fost mama, nu cred că va exista vreodată”

Cânți și la iorgafon, un instrument muzical pe care îl dețin doar trei persoane în lume, tu, inventatorul și Bill Clinton. Ce particularități are?

Da, aici s-a creat o poveste interesantă: pe vremea când inventatorul acestui instrument (anume Liobomir Iorga, meșter renumit în R. Moldova și artist al poporului) a fost trimis în America să-și reprezinte țara, el a plecat cu un cadou deosebit, acest ”Iorgafon”, confecționat dintr-un bostan sau dovleac, cum îi spune aici, și i l-a daruit Președintelui Americii de atunci, Bill Clinton (despre care știm cu toții că avea o pasiune pentru muzică și cânta la saxofon). Din păcate, acest instrument, ca altele, tradiționale, este limitat doar la o octavă…

Câte instrumente ai în colecție și care este valoarea lor?

Nu știu dacă le-am numărat vreodată! Am instrumente nu doar românești, ci și din locurile prin care am călătorit, Turcia, Africa, China, iar o parte importantă a colecției mele a fost făcută de mama, cu diferite instrumente deosebite, unicate, colecționate de ea, pentru pasiunea mea. Valoarea lor financiară nu pot să o calculez pentru că au o valoare sentimentală inestimabilă, foarte rar am renunțat la vreun instrument sau două, din colecția mea, toate îmi sunt foarte dragi și au amintiri importante, chiar dacă instrumentul în sine a costat 10 lei sau mii de lei.

Ți-ai pierdut mama, anul trecut…Condoleanțe…O simți alături în momentele grele? Crezi că sufletele celor dragi ne veghează și de dincolo de această lume?

Din păcate, nu mi-am pierdut doar mama, ci o jumătate din Univers…Așa persoană, cum a fost mama, nu cred că va exista vreodată, nu că a fost mama, dar a fost cea mai bună mamă de pe planetă, un exemplu de înțelepciune, combinată cu putere, curaj, credință, statornicie, devotament față de familie, constanță, cinste și mândrie. O femeie care nu a făcut decât lucruri mărețe și o mamă care și-ar fi dat oricând și ultima suflare pentru copiii ei, datorită dragostei enorme pe care ne-a purtat-o tuturor…Nu am întâlnit până în ziua de azi o persoană cât de cât asemănătoare cu mama mea. Știu că toate mamele își iubesc copiii și sunt alături de ei, dar mama mea a fost o eroină pentru mine și pentru familia mea, așa cum și tatăl meu a fost un erou pentru noi, cu calități remarcabile și un caracter greu de echivalat în aur. Am avut cei mai buni părinți, am cei mai buni frați și vreau să-i mulțumesc Domnului pentru că m-a adus în această familie. Poate și datorită talentului ei de a scrie poezii, de a picta și a desena, mama, în sufletul ei, era atât de sensibilă…Vreau să vă invit să descoperiți câteva din lucrările ei pe site-ul tihonvalentina.com, pentru că eu nu am cuvinte să mă exprim…lacrimi să mai plâng și putere să mai regret. O simt atât pe ea cât și pe tata mereu alături, în special în momentele grele, știu că sunt amândoi acum împreună și ne veghează pe noi, copiii lor, de acolo de sus, cu rugăciune și smerenie.