De ce și-a dorit atât de mult Cristi Borcea să iasă din închisoare. Care va fi primul lucru pe care îl va face cu Valentina Pelinel

Diana Radu 07.11.2019, 12:26
De ce și-a dorit atât de mult Cristi Borcea să iasă din închisoare. Care va fi primul lucru pe care îl va face cu Valentina Pelinel

Cristi Borcea a ieșit din închisoare miercuri, 6 noiembrie după ce magistrații de la Tribunalul Ilfov au aprobat cererea de eliberare condiționată a fostului acționar de la Dinamo. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut Borcea după ce a ieșit din închisoare și pentru care a așteptat 9 luni?

Primul lucru pe care-l va face Cristi Borcea cu Valentina Pelinel, acum că este în libertate

Cristi Borcea și-a văzut pentru prima oară gemenele
Cristi Borcea și-a văzut pentru prima oară gemenele

Omul de afaceri, Cristi Borcea urmează să execute restul pedepsei în liberatete după ce magistrații Tribunalului Ilfov au respins, miercuri, 6 noiembrie, ca nefondată contestația formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la decizia inițială de eliberare a Judecătoriei Sector 4 și au hotărât punerea în libertate.

Astfel, chiar dacă se află în libertate, Cristi Borcea va fi supravegheat de un ofițer de probațiune până la executarea integrală a pedepsei. Odată eliberat din Penitenciarul Jilava, afaceristul s-a dus într-un suflet acasă pentru a-și vedea pentru prima oară gemenele, pe  care soția, Valentina Pelinel, le-a adus pe lume pe 1 martie.

Cristi Borcea urmează să-și boteze gemenele

Fostul acționar al clubului Dinamo urmează să planifice împreună cu Valentina Pelinel botezul celor două fiice gemene ale cuplului. Cristi Borcea a petrecut aproximativ cinci ani în pușcărie, timp în care și-a văzut familia doar în permisii, ori în scurta eliberare de 7 luni, până să ajungă din nou în carceră, cea dintre cele două condamnări. Așa că afaceristul a cam lipsit la toate evenimentele importante din viața familiei sale, unul dintre acestea fiind chiar nașterea ultimilor trei copii pe care îi are cu Pelinel.

Primul copil al cuplului Borcea – Pelinel a venit pe lume în anul 2016, iar omul de afaceri nu l-a putut vedea pe Milan, deoarece se afla la închisoare. Așa că, cuplul a așteptat până la permisia afaceristului pentru a-și boteza micuțul.

Iar aceeași situația s-a repetat din nou atunci când fostul model a născut pe 1 martie cele două gemene ale lui Borcea, pe care acesta nu le-a văzut deloc. Maria Indira și Maria Rania au deja opt luni și urmează să fie botezate, mai mult cu cât afaceristul se află acum și el acasă.

Urmăriți Impact.ro și pe