Valentina Pelinel, imagine emoționantă alături de cei trei copii. Cum a pozat soția lui Cristi Borcea

Valentina Pelinel se declară o mămică fericită. Foto: Facebook/ Valentina Pelinel

Valentina Pelinel a făcut publică o fotografie pe pagina sa de Facebook cu ea și cei trei copiii ai săi, alături de un mesaj emoționant despre familia pe care a format-o împreună cu Cristi Borcea. Vedeta a ales să posteze pe pagina sa de Facebook o imagine în care ea este surprinsă alături de cei trei copii ai săi, despre care spune că reprezintă cea mai mare binecuvântare din viață.

 

Valentina Pelinel, fotografie emoționantă alături de copiii săi

Soției lui Cristi Borcea pare să îi priască ipostaza de mămică, de care este foarte mândră. Deși Cristi Borcea se află în continuare departe de soția sa și de cei mici, Valentina Pelinel are ca principală prioritate creșterea și educarea micuților. Blonda se declară împlinită cu rolul de mămică, deși îi ocupă tot timpul.

Valentina Pelinel și copiii săi. Foto: Facebook/ Valentina Pelinel

Milan Cristian, băiețelul cel mare al cuplului a crescut, în vreme ce gemenele Indira şi Rania au împlinit șapte luni. Micuțele s-au născut chiar pe data de 1 martie și au completat bucuria familia.

„Copiii sunt cea mai mare binecuvantare din viața noastră”, a fost mesajul Valentinei Pelinel, de pe Facebook. La fel, aceasta a postat fotografia emoționantă și pe Instagram, acolo unde le mărturisea internauților că „Familia înseamnă totul pentru mine, iar alături de ei sunt cel mai împlinit om”.

Deși este mama trei copii, Valentina Pelinel se menține într-o formă de invidiat. După ce a dat naștere fetițelor gemene pe care le are cu omul de afaceri Cristi Borcea, Valentina Pelinel a „bătut la ușa” antrenoarei de fitness Luminița Niculescu, pentru a reveni la formele inițiale.

Valentina Pelinel a participat la începutul acestei luni la nunta Teodorei, fiica cea mică a lui Gigi Becali și a lui Mihai Mincu, alesul inimii sale. La miezul nopții, soția lui Cristi Borcea a fugit însă de la petrecere. Nimeni nu a știut unde a dispărut blondina până ce nu a postat ea pe Facebook. Frumoasa blondă a mers să o felicite pe buna sa prietenă, prezentatoarea tv Nasrin Ameri, cu ocazia aniversării acesteia.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI