Vlad Voiculescu a făcut un anunţ, marți, despre tragedia de la Spitalul Victor Babeş din București, după ce luni seară a transmis doar un mesaj pe pagina sa de Facebook, fără să participe la conferința de presă susținută de prim-ministrul Florin Cîțu și de medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Ministrul Sănătății a explicat de ce nu a fost prezent la acele declarații și a spus ce s-a întâmplat cu avizul de funcţionare a secţiei mobile în care au murit trei pacienți, dar și care este situația paturilor ATI.
Ministrul Sănătăţii a declarat că a cerut avizul de funcţionare a secţiei mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş unde au murit cei trei pacienți, după ce toate ventilatoarele din TIR s-au oprit simultan. Conform oficialului, acest document a fost emis la 9 aprilie ca aviz temporar şi arată respectarea tuturor normelor. În plus, Vlad Voiculescu a spus că a solicitat direcţiilor de sănătate publică să îi prezinte toate avizele pentru echipamentele medicale. El a precizat că deocamdată nu există indicaţii că defecţiunea este din interiorul TIR-ului ATI, dar acest lucru va fi stabilit de anchetatori.
”Ştim deja că sistemul sanitar e suprasolicitat, că oamenii sunt obosiţi, că echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică această tragedie (…) Nu avem indicaţii că defecţiunea este dinăuntrul TIR-ului, dar nu putem să ştim lucrul ăsta cu siguranţă, de asta e o anchetă în curs care ne va arăta lucrurile astea. Ce ştim este că toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată. Din explicaţiile pe care le-am primit de la domnul doctor Arafat, de la DSU, care a achiziţionat aceste TIR-uri şi care le are în operare, dacă vreţi, împreună cu spitalul, ştim că a fost o problemă care ţine de presiunea oxigenului şi asta ar fi dus, sau ar fi putut duce, e o supoziţie în momentul ăsta, asta ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor”, a declarat ministrul Sănătății.

De asemenea, Vlad Voiculescu a explicat care este situația paturilor de Terapie Intensivă în prezent, la nivel național. Ministrul a precizat că numărul lor variază în fiecare zi, în funcție de situația din spitalele ce raportează.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Astăzi avem 1687 de paturi de Terapie Intensivă avizate de DSP şi suplimentare, adică 1582 avizate plus 105 paturi suplimentare, dintre acestea 50 sunt paturi destinate copiilor. De asemenea, o parte dintre aceste paturi se află în spitale mono-specialitate, precum oftalmologie, obstetrică şamd. Pe de altă parte, există un număr de 50 de pacienţi de terapie intensivă, confirmaţi sau suspecţi COVID-19, internaţi în acest moment în plus faţă de paturile anunţate iniţial. Vorbim despre paturile avizate şi suplimentare, în sumă de 1687. Numărul variază în fiecare zi şi pe parcursul zilei, în funcţie de situaţia locală din spitalele care raportează. Astăzi, în toată ţara avem 846 de pacienţi în UPU, 20 de pacienţi intubaţi, 134 de pacienţi pe CPAP – ventilaţie non-invazivă, iar în Bucureşti avem 189 de pacienţi în unităţile de primiri urgenţe, avem 5 pacienţi intubaţi, avem de asemenea 44 de pacienţi pe CPAP”, a precizat ministrul.

Totodată, Vlad Voiculescu a spus că nu a participat la conferința de presă pe care au susținut-o luni seară prim-ministrul Florin Cîțu și secretarul de stat Raed Arafat deoarece nu a fost invitat. El a menționat că dacă ar fi primit invitația s-ar fi prezentat.
„Cred că premierul l-a invitat pe doctorul Arafat la conferinţa de presă pentru a comunica pentru ca cel care este direct implicat în operarea acestei unităţi mobile de terapie intensivă să poată să ofere toate detaliile tehnice pe care, de altfel, le-a şi oferit. Dacă m-ar fi invitat, aş fi mers. Dar înţeleg foarte bine care au fost motivele pentru care l-a invitat pe doctorul Arafat şi cred de altfel că explicaţiile de ieri au fost mai mult decât binevenite”, a spus Vlad Voiculescu.
Întrebat despre felul în care s-a făcut comunicarea referitoare la tragedia în care au murit trei persoane, Vlad Voiculescu a explicat că prioritatea a fost să se anunțe familiile celor decedați și poliția şi să se găsească soluții pentru ceilalţi pacienţi. El a punctat că se simte responsabil pentru tot ceea ce face.
„Vorbim despre echipe de oameni la ATI care sun în număr limitat. Asta e ceea ce face MS. Problema pandemiei nu poate fi rezolvată de Ministerul Sănătății, ci de noi toți. Mă simt responsabil pentru tot ceea ce fac. Pe parcursul zilei de ieri s-a făcut tot ceea ce s-a putut. Există un Guvern al României care gestionează pandemia, nu doar Ministerul Sănătății. La 18.30, pacienții erau transferați deja la alte unități medicale”, a spus Vlad Voiculescu.