Viktor Orban nu se dezminte. Ungaria nu susține nicio nouă sancțiune energetică a UE împotriva Rusiei

Mihnea Tălău 29.09.2022, 17:48
Viktor Orban nu se dezminte. Ungaria nu susține nicio nouă sancțiune energetică a UE împotriva Rusiei

Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban a declarat joi că Ungaria nu poate susține cea de-a opta rundă de sancțiuni planificate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei din cauza invaziei acesteia în Ucraina dacă acestea conțin sancțiuni în domeniul energiei.

Budapeste se opune sancțiunilor energetice aplicate Rusiei

Executivul UE a propus miercuri noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv restricții comerciale mai stricte, mai multe liste negre individuale și un plafon al prețului petrolului pentru țările terțe, transmite Reuters.

Sancțiunile propuse sunt mai puține decât măsurile mai dure, inclusiv interzicerea importului de diamante rusești, cerute de Polonia și de cele trei țări baltice, care sunt ostile Rusiei.

Însă statele UE au nevoie de unanimitate pentru a impune sancțiuni, iar Orban a fost un critic vocal, declarând luni că sancțiunile UE „s-au întors împotriva lor”, determinând creșterea prețurilor la energie și dând o lovitură economiilor europene.

„Ungaria a făcut deja multe pentru a menține unitatea europeană, dar dacă în pachet există sancțiuni energetice, atunci nu putem și nu îl vom susține. Așteptăm o listă finală și completă de sancțiuni și apoi putem negocia pe această temă”, a declarat Gergely Gulyas în cadrul unei conferințe de presă.

UE propune noi sancțiuni împotriva Rusiei. Care sunt acestea
UE propune noi sancțiuni împotriva Rusiei

UE a blocat fondurile pentru Ungaria

De asemenea, guvernul Ungariei se află în discuții cu Comisia Europeană pentru a obține miliarde de euro din fondurile UE blocate din cauza unor probleme legate de statul de drept. Gulyas a declarat că se așteaptă ca un acord să fie semnat, deoarece Budapesta este pregătită să își îndeplinească toate angajamentele asumate față de Comisie.

Ungaria a avea dreptul la un total de 21,7 miliarde de euro în actuala perioadă bugetară, din 2021 până în 2027.

Principalul motivul al tăierii fondurilor, fără precedent în Uniunea Europeană, este încălcarea repetată de către guvernul Viktor Orban a regulilor statului de drept, precum și încălcarea independenței justiției.

Mai mult, guvernul Orban este acuzat că direcționează sume uriașe din fondurile europene către rețeaua de oligarhi, aflați în anturajul său.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...