Vedete care nu au terminat liceul. Au cunoscut faima, dar nu prea le-a plăcut cartea

Emanuela Pană 14.02.2021, 09:04

Lista vedetelor care nu au terminat liceul cunoaște nume mari din lumea cinematografică, unde absolvirea liceului nu reprezintă o condiție de angajare, dar și cântăreți celebri, care au preferat să se concentreze pe carieră, considerând că nu au nevoie de studii atât timp cât fac ceea ce le place. Află în continuare care sunt starurile care nu s-au sinchisit să mai treacă pe la școală de dragul meseriei.

Vedete care nu au terminat liceul

În prezent, au tot ce și-au putut dori vreodată: faimă, bani, prestigiu, iar lumea îi admiră și îi admiră. Totuși, oricât de frumoși și talentați ar fi, ceva le lipsește. Ați ghicit! Vorbim despre diploma de absolvire a liceului. Unele dintre vedetele de la Hollywood nu au acordat o importanță deosebită educației lor.

Cu toate că nu au nici măcar 12 clase încheiate, actorii și artiștii din lista de mai jos au ajuns cunoscuți pe plan internațional, creionându-și o carieră de succes. Fiind convinși că drumul lor în viață trebuie să fie altul, aceștia s-au concentrat pe carieră, în loc să stea „cu burta pe carte“.

Printre aceștia se numără: Ryan Gosling, Cameron Diaz, Catherine Zeta-Jones, Tom Cruise, John Travolta, Rihanna, Britney Spears, Avril Lavigne si Drew Barrymore. Avem și un exemplu izolat, constând în persoana lui Mark Wahlberg, care nu a reușit să termine liceul la o vâstă normală, dar care și-a luat diploma, în cele din urmă, la 42 de ani.

Celebrul actor și-a motivat decizia spunând că a făcut acest lucru pentru copiii săi și pentru mulți alți copii care trag din greu pentru a avea o educație bună.

Citește și: Fotbaliști care au picat Bacalaureatul. Buni cu mingea, dar certați cu cartea

Au cunoscut faima, dar nu și-au terminat studiile

1. Marlon Brando 

În tinerețe, Marlon Brando a fost exmatriculat din liceu, după ce a mers cu o motocicletă pe holurile școlii. Ulterior, tatăl său l-a înscris la o școală militară, însă viitorul actor a fost exmatriculat și de acolo.

Vedete care nu au terminat liceul
Vedete care nu au terminat liceul

2. Al Pacino

Actorul american a renunțat la liceu pentru a-și urma vocația de actor, vis care s-a împlinit devreme, atunci când avea doar 17 ani.

3. John Travolta 

Pentru a putea să se concentreze mai bine asupra actoriei, John Travolta a abandonat și el liceul pe care îl urma în New Jersey. Mai mult decât orice altceva, el își dorea să joace în filme, să cânte și să danseze.

4. Nicholas Cage

Pe numele său adevărat Nicolas Copppola, actorul cunoscut publicului ca Nicholas Cage a renunțat la liceul său din Beverly Hills pe când avea doar 16 ani.

5. Ryan Gosling

Ryan Gosling s-a plictisit și el de holurile școlii, astfel că a decis să renunțe la studii și să se concentreze mai mult pe cariera sa de actor, fapt pentru care s-a mutat din Canada în orașul american Los Angeles, unde a început să lucreze la proiectul „The Mickey Mouse Club“, alături de alte vedete, precum Britney Spears şi Justin Timberlake.

6. Tom Cruise

Tom Cruise se alătură și el marilor actori care nu și-au definitivat studiile liceale, descoperindu-și pasiunea pentru lumea cinematografică de la vârsta de 14 ani. Tot atunci a decis că aceasta este adevărata sa menire.

7. Rihanna

Pentru Rihanna, „despărțirea“ de liceu s-a produs atunci când și-a făcut debutul în lumina reflectoarelor. Celebra cântăreață, originară din Barbados, a renunțat la studii la vârsta de 15 ani, elevă fiind la liceul Combermere din orașul natal, Bridgtown.

8. Cameron Diaz

În condiții asemănătoare a părăsit liceul și Cameron Diaz, fostul fotomodel renunțând la studii după ce a obținut un contract cu „Elite Modeling Management“, la vârsta de 16 ani. După cariera de model, ea a devenit extrem de cunoscută și ca actriță.

9. Britney Spears 

Nici Britney Spears nu s-a sinchisit să-și termine școala. Frumoasa cântăreață avea doar 16 ani când s-a retras de la liceul Kentwood din Louisiana, pentru a-și urma visul, acela de a cânta pe marile scene ale lumii.

10. Avril Lavigne

Avril Lavigne nu și-a terminat nici ea studiile, semnând primul său contract muzical la numai 16 ani. Doi ani mai târziu, artista originară din Ontario, Canada, își lansa primul ei single – „Complicated“.

Urmăriți Impact.ro și pe