Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a precizat, marți, că înalți diplomați ai Uniunii Europene se vor întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev în această săptămână.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, se vor întâlni cu Zelensky „înainte de evenimentul de promisiuni „Stand Up For Ukraine”, care va avea loc sâmbătă la Varșovia”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, potrivit CNN. Aceasta ar fi cea mai importantă vizită a unui înalt reprezentant al Uniunii Europene în Ucraina, după 24 februarie, atunci când a început invazia rusă.
Comisia Europeană a anunțat că artiști precum Bono, Madonna, Elton John, Miley Cyrus, Adam Lambert, Céline Dion sau Alanis Morissette s-au alăturat campaniei „Stand Up For Ukraine”.. Evenimentul va fi organizat în Polonia, țară în care au fugit cei mai mulți refugiați ucraineni, aproximativ 2,5 milioane.
Săptămâna trecută, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a călătorit pentru a se întâlni cu Zelensky și s-a adresat unei sesiuni speciale a parlamentului ucrainean.
Vizita ei a fost salutată de liderul ucrainean care, într-un discurs postat pe rețelele de socializare, a numit-o un „moment important” pentru țară.
Luna trecută, prim-miniștrii Poloniei, Republicii Cehe și Sloveniei au călătorit și ei la Kiev pentru a se întâlni și discuta cu liderul ucrainean.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit luni, 4 martie, în cea de-a patruzecea zi de război, în Parlamentul României.
Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), numărul de persoane strămutate pe teritoriul Ucrainei a crescut la peste 7,1 milioane. Ucrainenii continuă să-şi părăsească locuinţele din cauza războiului.
Numărul de persoane care au plecat din Ucraina spre alte ţări de la începutul invaziei ruse este de 4,2 milioane, a anunțat Agenţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite.