Unde poţi merge în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19. Cât costă un sejur

Ioana Bucur, Ioana Nicolae 20.04.2021, 20:01
Unde poţi merge în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19. Cât costă un sejur

Noul sezon estival este din ce în ce mai aproape, iar multe dintre țările ale căror economii se bazează masiv pe veniturile din turism sunt pregătite să renunțe la condițiile impuse turiștilor. Află unde poți să mergi în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19. Cât costă un sejur.

Unde poţi merge în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19

Pentru a evita „seceta” de anul trecut din domeniul turismului, agențiile specializate au început să vină cu propuneri adaptate noii realități impuse de pandemie. În timp ce oficialii din Uniunea Europeană vorbesc despre lansarea certificatului verde, ce ar permite călătoriile fără restricții în interiorul UE, tot mai multe state, destinații preferate ale europenilor în sezonul estival, anunță că vor permite intrarea turiștilor fără condiții. Unde poţi merge în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19? În Albania!

„Albania a anunțat la finalul lunii februarie condițiile de intrare în țară. Turiștii străini pot intra numai cu un act de identitate, nu li se cere să prezinte un test negativ, să fie vaccinați sau un document că au anticorpi. Pe de altă parte, pentru turiștii noștri care au nevoie de un test pentru alte destinații, clinicile cu care avem parteneriate oferă posibilitatea testării cu rapiditate și în timp, la un tarif de numai 200 de lei”, a declarat Denisa Oprea, director de marketing la o companie de turism, citată de Aleph News.

Unde poţi merge în vacanţă fără vaccin sau test negativ covid-19
Țara care nu cere vaccin sau test negativ covid-19 turiștilor

Cât costă un sejur

Potrivit agenției de turism, cei care doresc să își petreacă o vacanță în Albania ar trebui să scoată din buzunar, pentru o săptămână în Saranda, în jur de 314 euro de persoană, preț ce include cazarea la un hotel de trei stele cu mic dejun sau 317 euro de persoană, dacă vor să fie cazați într-un apartament. În Vlore, un sejur costă 212 euro de persoană, cu cazare la vilă, sau 282 euro/persoană, cu cazare la un hotel de patru stele. Pachetele au transport charter cu autocarul din București și Brașov.

Primele discuții serioase, la nivel european, despre implementarea certificatului verde au început din luna februarie. Dezbaterile au apărut în contextul în care mai multe țări, în special cele din sudul continentului, nu sunt dispuse să piardă încă un sezon turistic de vară. Cancelarul austriac Sebastian Kurtz și premierul bulgar Boiko Borisov au pledat pentru introducerea pașaportului, austriacul declarând chiar că, în cazul în care UE nu se va pune de acord cu privire la beneficiile acordate persoanelor imunizate, care au fost testate ori au dobândit imunitate în urma infecției cu SARS-CoV-2, atunci Austria și alte state ce îi împărtășesc opinia vor merge mai departe cu astfel de măsuri. „Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”, declara Angela Merkel, după dezbaterile între liderii țărilor Uniunii Europene.

Adina Vălean, comisar european a anunțat că certificatul verde european nu va fi un paşaport, iar fiecare stat va stabili condițiile de intrare pe teritoriul lui.

„Nu este un pașaport. Este un document unic european, o dovadă pentru o situație în care un cetățen al unui stat membru se poate afla – dacă are un vaccin făcut, dacă are un test PCR negativ, dacă a trecut prin boală și are imunitate naturală”, a spus Adina Vălean.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...