Trei pensionari din Suceava încasează Pensii record pentru trei pensionari din Suceava. La fiecare șase luni ei își pot cumpăra câte o garsonieră în oraș. Pe de altă parte, aproape 45.000 de suceveni încasează pensia minimă de 1.000 de lei. În tot acest răstimp, politicienii tot promit că vor desființa pensiile speciale, considerate de mulți a fi unele „nesimțite”. Mult mai mari, nu privind contributivitatea ci chiar decât salariile încasate.
Un fost magistrat are cea mai mare pensie din județ. Acesta primeşte lunar de la stat 32.648 de lei. Și locurile 2 şi 3 în acest inedit top sunt ocupate de alţi doi magistraţi. Primul încasează luna 31.512 lei, in timp ce celălalt are o pensie de 30.928 de lei.
Cu toate acestea, în Suceava deși sunt zeci de pensionari care au pensii cuprinse între 5.000 – 9.000 de lei, ei solicită constat abonamente de la Societatea de Transport Public la jumătate de preţ, pentru a se deplasa prin oraş cu mijloacele de transport public ale Primăriei Suceava. „Este dreptul lor să solicite şi nu avem cum să-i refuzăm”, a afirmat Darie Romaniuc, directorul adjunct la TPL Suceava, scrie Adevărul.
La polul opus, 44.104 de persoane încasează pensia minimă de 1.000 de lei. În total, în judeţul Suceava sunt 141.769 de pensionari, iar numărul pensiilor aflate în plată se ridică la 156.168.
În prezent, cea mai mare pensie din România este în valoare de 78.634 de lei, din care 5.205 lei din contributivitate și 73.429 de lei din criterii favorizante obținute din mai multe legi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Conform Ministrului Muncii, există și pensii de 41.000 de lei, de 50.000 de lei, de 18.000 de lei lunar, dar și că sunt 900.000 de români care au venituri în jur de 1.000 de lei pe lună.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), a anunțat că cea mai mare pensie doar pe bază de contributivitate obţinută în România a fost de peste 63.000 de lei brut, fiind primită de un bucureștean.
Conform Legii Pensiilor, venitul acordat se calculează în funcție de patru indicatori – numărul total de puncte de pensie, stagiul de cotizare, indicele de corecție și valoarea punctului de pensie.