Raluca Turcan, despre noua lege a pensiilor. Când va fi gata şi ce schimbare majoră va aduce

Ioana Constantin, Ana Anitoiu 27.07.2021, 17:21
Raluca Turcan, despre noua lege a pensiilor. Când va fi gata şi ce schimbare majoră va aduce

Raluca Turcan a vorbit despre noua lege a pensiilor. Ministrul Muncii a spus când va fi gata aceasta şi ce schimbare majoră va aduce în România. Ea a anunțat și la cât ar putea ajunge cuantumul pensiei minime în țară.

Raluca Turcan a lăsat sute de oameni să o aștepte

Sute de constănțeni aflați în căutarea unui loc de muncă au așteptat la coadă deschiderea bursei organizată de agenția județeană de ocupare a forței de muncă. Deși deschiderea era programată la ora 9, evenimentul s-a decalat și asta pentru că vicepremierul Raluca Turcan, care fuse invitată la deschidere, a întârziat. Lucru care evident i-a nemulțumit pe oameni.

Evenimentul fusese programat pentru ora 9. Numai că oamenii care s-au așezat la rând la ora stabilită au aflat că vor mai avea de așteptat, pentru că vicepremierul Raluca Turcan nu ajunsese încă. În total, 30 de angajatori s-au înscris la bursă și au pus la dispoziția constănțenilor peste 500 de locuri de muncă, cele mai multe pentru sectorul HORECA și pentru cei cu studii medii.

Raluca Turcan, despre noua lege a pensiilor. Cand va fi gata si ce schimbare majora va aduce
Raluca Turcan

Raluca Turcan, despre creșterea numărului contractelor de muncă

Prezentă la eveniment, Raluca Turcan a anunțat că numărul contractelor de muncă a crescut, de la începutul anului, cu aproximativ 120.000, din care 34.000 numai în ultimele două luni. Rata șomajului este și ea în scădere inclusiv în județul Constanța, însă rămâne o problemă fluctuația forței de muncă.

“Am stat de vorbă cu toți. Și este al 9 lea astfel de eveniment. Țintim ca angajatorul să se întâlnească cu cei care nu au loc de muncă și să creștem numărul celor angajați bine plătiți. Toți sunt preocupați de pensii și salarii, dar pentru asta este nevoie să aducem investiții în țară. A crescut numărul contractelor de muncă cu 120 mii. Doar în 2 luni numărul de contracte încheiate a crescut cu 20 mii și respectiv 14 mii.

În același timp, în urma acestor evenimente organizate de noi am scos la ofertare 6000 de locuri de muncă. Au venit 500 de angajatori. Dintre acestea 4000 sunt deja ocupate ceea ce înseamnă că în creșterea de 34.000 de oameni angajați și aceste evenimente au venit cu un număr semnifcativ.”, a spus Raluca Turcan, adăugând că statul vine cu oferte și îi atrage pe privați în astfel de evenimente, însă din păcate nu există o stabilitate a celor care acesează locurile de muncă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Raluca Turcan, despre pensiile speciale

Referitor la pensiile speciale atât de blamate de toată lumea și pe care mai toți politicienii care au venit la putere au anunțat că le vor elimina, Turcan a anunțat că se lucrează la o variantă care să nu poată fi contestată de nimeni și care să aibă la bază principiul contributivității. Iar odată cu noua lege a pensiilor, și cuantumul pensiei minime ar putea ajunge la 1.000 de lei.

”În momentul de față sunt într-un moratoriu cu cei din sistemul judiciar unde sunt cele mai mari sensibilități ca urmare a deciziilor curții constituționale. Dacă noi venim cu o variantă care nu este bine gândită riscăm să ne zică că ne-am prefăcut. Vrem să găsim varianta constituțională de apropiere a pensiilor din sistemul juridic și celelalte speciale în funcție de contributivitate.

Vreau ca sistemul public să fie bazat pe contributivitate și să nu mai existe pensii mai mari ca salariile sau astfel de anomalii. Nu îmi asum angajamente decât pe care le pot face. Subiectul acesta va fi atins și rezolvat prin noua lege a pensiilor”, a mai spus Raluca Turcan.

Raluca Turcan, despre faptul că i-a urat ”la mulți ani” lui Samuel von Brukenthal

Raluca Turcan a elucidat și misterul postării care a devenit virală și în care vicepremierul îi urează la mulți ani baronului Samuel Brukental, mort de peste 200 de ani. Vicepremierul susține că nu a fost o greșeală din partea ei. Chiar și așa, Turcan a șters postarea la scurt timp!

”Aș vrea să înțelegeți un lucru: Nu sunt arogantă și nici inutilă așa cum s-au grăbit unii să aprecieze. Ideea era să scot în evidență un avantaj pe care județul pe care îl reprezint îl are. De aici și până la necunoaștere…

Când se aniversează ani de la naștere, se serbează valoarea culturală dată de cei pe care îi celebrăm. Îmi pare rău că la atâtea lucruri bune pe care le facem dezbaterea publică este superficială și țintită către alte cauze. Sunt aici să muncesc nu sunt coruptă și peste tot am făcut lucruri bune”, s-a apărat Raluca Turcan.

Urmăriți Impact.ro și pe