Un minor din București, acuzat că ar fi incendiat șapte mașini. Poliția l-a reținut deja

Andra Daoud 02.12.2021, 10:35
Un minor din București, acuzat că ar fi incendiat șapte mașini. Poliția l-a reținut deja

Șapte mașini au fost incendiate în București, în două incidente diferite. Autoturismele erau parcate pe două străzi apropiate, iar în urma primelor cercetări, polițiștii au concluzionat că ambele incendii au fost provocate. Cei care au făcut cercetările la fața locului au identificat deja un suspect, pe care l-au reținut. Este vorba despre un minor care va trebui să dea explicații pentru faptele sale.

Un minor ar fi dat foc la șapte mașini în București

Cele două incendii, în urma cărora au fost distruse șapte mașini, au avut loc miercuri seara în București. Oamenii legii au fost sesizați prima dată la ora 8:40, printr-un apel la 112, cu privire la o mașină care ardea. Ulterior, focul s-a extins și la autoturismele parcate în vecinătate, distrugându-le și pe acestea.

La scurt timp, pe o stradă adiacentă, a fost găsită o altă mașină cuprinsă de flăcări. La fel ca în cazul primului incident, flăcările s-au extins și la automobilele parcate în apropiere. În total, șapte mașini au fost distruse în urma celor două incendii.

Pompierii ajunși la fața locului au stins incendiile și au stabilit că ambele au fost provocate. Polițiștii de la Secția 21 s-au deplasat la fața locului, iar suspectul pe care l-au identificat este un minor. Acesta a fost dus la audieri, fiind ulterior reținut.

Un minor din București, acuzat că ar fi incendiat șapte mașini. Poliția l-a reținut deja
Un minor din București, acuzat că ar fi incendiat șapte mașini. Poliția l-a reținut deja

Parchetul a deschis o anchetă în acest caz

Poliția de la Secția 21 face în continuare cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și incendiere.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21, precum şi echipaje de pompieri, care au lichidat incendiile, 7 autovehicule fiind afectate de foc. Au fost declanşate verificări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul, iar în urma cercetărilor a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiile au fost provocate.

A fost identificat şi depistat un minor, care a fost condus la audieri, ulterior fiind reţinut, au precizat surse din poliție, potrivit Agerpres.

Incidente similare au mai avut loc în București în anii trecuți. În 2018, mai exact, au ars opt mașini parcate în zona dintre Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache. Și acel incendiu, la fel ca acela de miercuri seara, fusese provocat. De data aceasta, incidentul a avut loc în sectorul 6 al Capitalei. Pompierii sosiți la fața locului au fost cei care au alertat poliția, după ce au observat că incidentele de pe ambele străzi au legătură între ele.

Urmăriți Impact.ro și pe