Un ministru din guvernul României, în genunchi la intonarea imnului Ținutului Secuiesc. S-a întâmplat la un eveniment la Miercurea Ciuc

Gabriel Peneș 19.09.2022, 16:57

Un ministru din guvernul României, în genunchi la intonarea imnului Ținutului Secuiesc. Hocheiul din țara noastră nu mai oferă de multă vreme vreo performanță notabilă în plan internațional, în schimb a devenit o sursă inepuizabilă de scandaluri. În luna mai, mai mulți jucători ai naționalei au intonat imnul așa-zisului Ținut Secuiesc la finalul meciului cu Ungaria, pierdut cu 2-4, din cadrul Campionatului Mondial. Acum, la finala Cupei României ce a avut loc la Miercurea Ciuc, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a îngenuncheat alături de echipierii formației din Miercurea Ciuc, la intonarea aceluiași imn, la sfârșitul meciului cu CSA Steaua.

Un ministru din guvernul României, în genunchi la intonarea imnului Ținutului Secuiesc

Un ministru din guvernul României, în genunchi la intonarea imnului Ținutului Secuiesc. Sport Club Miercurea Ciuc a cucerit Cupa României la hochei pe gheaţă, ediţia 2021-2022, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 5-0 (1-0, 3-0, 1-0), în finala desfăşurată pe patinoarul „Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc.

Sport Club, care a reuşit astfel eventul, s-a impus prin golurile marcate de Istvan Sofron (03:59), David Stach (21:22), Balazs Szabolcs Peter (24:59), Tamas Laday (37:39) şi Tihamer Becze (42:20). Ciucanii şi-au trecut în palmares pentru a 14-a oară Cupa României. Steaua are însă are 31 de astfel de trofee.

Dar, la finalul partidei, jucătorii ciucani au îngenuncheat pe gheața patinoarului și au cântat alături de suporteri imnul așa-zisului „Ținut Secuiesc”. Lângă ei a făcut același lucru chiar un demnitar al guvernului României, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

S-a întâmplat la un eveniment la Miercurea Ciuc

Dezvăluirea a fost făcută de deputatul AUR, Dan Tănasă, care a prezentat drept o dovadă o fotografie realizată la finalul partidei în care s-au înfruntat Sport Club Miercurea Ciuc – Steaua.

„Aseară la Miercurea Ciuc s-a jucat finala Cupei României la hochei între echipa locală și Steaua București. Cel care stă în genunchi alături de echipa locală e ministrul Tánczos Barna, membru în Guvernul României.

La finalul meciului, echipa locală a îngenuncheat când s-a cântat imnul așa-zisului ținut secuiesc. La fel a făcut și ministrul UDMR din Guvernul României. Același ministru care nu participă niciodată la Ziua Națională, Ziua imnului sau Ziua Drapelului”, a scris Dan Tănasă pe pagina sa de Facebook.

Tanczos Barna apare și în fotografiile de la eveniment puse pe pagina oficială de Facebook a clubului CSA Steaua. Chir ministrul a postat o fotografie, pe pagina sa de le aceeași rețea socială, în care apare alături de câțiva jucători ciucani, fără a da alte explicații. La meci au fost și oficiali din Federația Română de Hochei pe gheață. Secretarul general a explicat de ce a refuzat să asiste la momentul respectiv.

„După ce am înmânat trofeul echipei câștigătoare am preferat să părăsesc gheața. Știam ce va urma, motiv pentru care nu am dorit să asist la acest spectacol folcloric-coregrafic al ciucanilor”, a Dan Nistor, potrivit Prosport.

Regiunea Autonomă Maghiară, o invenție a regimului comunist

În luna mai, hocheiul românesc a fost zguduit de un alt scandal. România a pierdut cu 4-2 duelul cu Ungaria de la Campionatul Mondial, iar la finalul partidei jucătorii de etnie maghiară din reprezentativa noastră au cântat imnul așa zisului Ținut Secuiesc, alături de suporterii din Ungaria. Tanczos Barna a fost fotografiat la meci, alături de suporterii maghiari. Mai mult, portarul naționalei țării noastre, Toke Zoltan, a purtat o cască pe care apărea atât steagul Ungariei, cât și cel al Ținutului Secuiesc.

Ținutul Secuiesc nu a existat niciodată ca unitate teritorial-administrativă în istoria României. Dar, în teorie , el ar conține județele Covasna, Harghita și estul județului Mureș, regiuni locuite majoritar de etnici maghiari. „Ținutul” s-ar suprapune cumva peste fosta Regiune Autonomă Maghiară, o invenție a regimului comunist din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, creată în 1952. În 1960 ea a fost înlocuită cu denumirea de regiunea Mureș-Autonomă Maghiară. În urma reformei administrativ-teritoriale din 1968, regiunile au fost desființate și au fost create județele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....