Trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele. Este foarte simplu

Ioana Bucur 06.04.2021, 22:55
Trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele. Este foarte simplu

Cu sos alb, cu sos roșu, cu pesto, cu carne, cu legume, cu fructe de mare, combinațiile par infinite, iar toate sunt delicioase. E greu să dai greș când le prepari, însă puține gospodine știu ce trebuie să facă pentru a prezenta, de ficare dată, o farfurie demnă de consursurile culinare. Care este trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele.

Trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele

Vin într-o multitudine de forme, merg combinate cu aproape orice și sunt, cu siguranță, preparatul preferat al multora dintre noi. Nu ai cum să dai greș în fața invitaților cu o farfurie plină cu paste. Cu toate astea, există un detaliul la care până și cele mai iscusite gospodine nu sunt atente: rămân agățate de pereții vasului în care au fost lăsate la fiert. Îți arătăm, mai jos, trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele. E foarte simplu și garantează succesul, de fiecare dată.

Modul corect de a găti preparatul preferat al italienilor începe din momentul în care sunt puse în apa de pe foc. Atenție mare, pastele nu trebuie puse în oală înainte ca apa să înceapă să fiarbă. Celebrul chef Matt Sigler spune că trebuie amestecate în permanență cu o lingură de lemn. Se recomandă să fie puse direct în apa clocotită și apoi să se dea focul la intensitate mică. Potrivit bucătarului, sarea joacă un rol esențial în aroma pe care o vor căpăta, așa că nu trebuie să lipsească din oală, în timpul fierberii. El a dezvăluit și care este trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele: apa! Dacă folosești o cantitate suficientă, nu vei mai fi nevoită să te chinui să le dezlipești de pe fundul sau pereții vasului. Explicația ține de amidonul care se scurge din ele în timpul gătirii. Raportul ideal ce trebuie respectat mereu este patru litri de apă la un kilogram de paste.

Atenție, uleiul nu este prietenul pastelor făinoase! Există unele „trucuri” ce susțin că, dacă se adaugă o lingură de ulei de măsline în apa în care vor fi fierte, pastele nu se vor mai lipi. Fals! Nu doar că nu are niciun rol în împiedicarea fenomenului, dar va face ca sosul să nu aibă un gust bun. Chef McKee pune ulei doar în sos, după ce a scurs bine pastele scoase din vas.

Trucul genial ca să nu ți se mai lipească pastele

Rețetă paste cu avocado – delicioase și sănătoase

Avocado face parte din categoria super-alimentelor. Este bogat în grăsimi mononesaturate, benefice pentru sistemul cardiovascular și este o sursă importantă de vitaminele A, C, D, E, K, B6, B12, acid folic, potasiu, luteină și antioxidanți.

Iată ingredientele de care vom avea nevoie:

  • 200 grame paste, în funcție de preferințe
    1 avocado copt
  • o legătură de coriandru proaspăt tocat (opțional)
  • patru căței de usturoi tocat sau dat prin presă
  • 100 grame brânză cu mucegai albastru (Gorgonzola) fărmițată
  • o linguriță fulgi de ardei iute
  • piper măcinat
  • sare
  • apă

Prepararea pastelor este foarte simplă. Acestea se pun la fiert în apă cu puțină sare, iar în timp ce pastele fierb, ne ocupăm de avocado. Se scoate sâmburele fructului și apoi se scoate pulpa. Un mod ingenios de a scoate pulpa este să folosim un pahar, pe care să presăm jumătatea de avocado. Astfel, dacă vom presa fructul pe buza paharului, pulpa va cădea în pahar, iar coaja va rămâne în afara lui. Într-un blender sau robot de bucătărie se pune avocado, usturoiul și un pic de apă și se amestecă până la omogenizare. Ultimul pas este cel mai simplu. Într-un vas mai mare se adaugă pastele, pasta de avocado cu usturoi, fulgii de ardei iute, coriandrul tocat și bucățile de brânză și se amestecă bine, până ce brânza se înmoaie până aproape că va dispărea. Poftă bună!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI