Transportatorii de mărfuri din Arad boicotează benzinăriile austriece: „E normal să avem atitudine împotriva lor”

Elena Avramescu 13.12.2022, 13:07
Transportatorii de mărfuri din Arad boicotează benzinăriile austriece: „E normal să avem atitudine împotriva lor”

Acest nou boicot împotriva firmelor austriece este doar o măsură prin care se ripostează faţă de decizia Austriei de a se opune aderării României la Spaţiul Schengen. Astfel că transportatorii de mărfuri din Arad au decis să boicoteze benzinăriile din Austria.

Benzinăriile austriece, boicotate de transportatorii de mărfuri arădeni

„E normal să avem atitudine împotriva lor. Avem discuţii în acest moment cu membrii afiliaţi APTE 2022 de a boicota benzinăriile din România patronate de austrieci, dar şi pe cele din Austria. Dacă cei care fac politică externă în România atâta pot, noi nu putem face mai mult”, a declarat Adrian Pop, preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), potrivit Agerpres.

În acest sens, patronul unei firme de transport mărfuri din Arad, Dorin Pop, care este şi vicepreşedinte APTE 2002, a declarat că marea majoritate a şoferilor afiliaţi au fost de acord cu acest protest.

„Chiar dacă încă nu a fost luată formal decizia la nivelul APTE 2002, vă asigur că deja 90% dintre şoferii noştri au oprit alimentarea la benzinăriile austriecilor. În cazul firmei mele, încă din seara anunţului am luat această decizie şi le-am comunicat-o şoferilor. Noi având camioanele alocate pe Comunitatea Europeană, vă daţi seama că alimentam cu mii de litri de motorină în Austria. Dar acum avem alternativă, pentru că italienii au redus preţul cu 15 eurocenţi pe litru”, a spus Dorin Pop.

APTE 2002 reprezintă cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând aproximativ 2.200 de companii din domeniu care au peste 15.000 de camioane.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Transportatorii de marfuri din Arad boicoteaza benzinariile austriece
Transportatorii de marfuri din Arad boicoteaza benzinariile austriece

Cu doar două luni în urmă, reprezentanţii Asociaţiei declarau că pierderile companiilor din domeniu sunt foarte mari din cauza blocajelor de la frontiera cu Ungaria, în timp ce şoferii preferă să se angajeze la companii din Ungaria pentru a evita să stea chiar şi 10 ore la graniţă.

„În toţi aceşti ani în care aderarea României la Schengen a fost amânată, firmele de transport mărfuri au pierdut între 18 – 22% din cifra de afaceri. La frontiera cu Ungaria se aşteaptă uneori 10 – 12 ore în coloană, iar asta înseamnă un program de condus pierdut, care are 9 ore.

Dacă un camion stă blocat la graniţă un program de condus, acesta nu produce bani, produce doar pierderi. În România, peste 66.000 de camioane au curse în Comunitatea Europeană, deci ne putem imagina pierderile semnificative adunate de companiile de transport”, a mai spus Adrian Pop în încheiere.

Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor vor să-și mute conturile la o bancă românească

Un alt fel de protest, de data aceasta în cadrul companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor. Se pare că acestea s-au decis să-şi mute conturile de la băncile austriece la CEC, iar cel care a dat anunțul este nimeni altul decât ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a declarat Sorin Grindeanu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...