Tik Tok, schimbare importantă. Uitilizatorii vor fi încântați, se dorea de mult timp
Schimbare mult așteptată de toți utilizatorii Tik Tok. Platforma socială a anunțat recent că vor fi aplicate schimbări majore, în ceea ce privește durata clipurilor care vor fi urcate pe celebra aplicație. Atunci când s-a lansat, Tik Tok nu accepta clipuri mai lungi de 15 secunde, însă durata filmulețelor a început să crească, iar ultima schimbare îi va încânta pe cei care au atâtea de spus, dar timpul era prea scurt.
Tik Tok anunță o schimbare importantă
S-a întâmplat de multe ori să găsim un clip interesant pe Tik Tok, însă acesta să se termine chiar când era mai important, apoi suntem nevoiți să căutăm partea a doua printre toate clipurile postate de utilizatorul respectiv. Acest lucru se întâmpla din cauza faptul că platforma socială nu accepta filmulețe mai lungi de trei minute. Ei bine, acum totul se va schimba.
Chinezii de la TikTok vor permite postarea clipurilor video cu o durată de până la 10 minute. Iniţial, un clip video pe Tik Tok nu depăşea 15 secunde la lansarea reţelei socială chineză, care a înregistrat imediat primele performanţe. De la 15 secunde, limita a fost crescută la un minut. Apoi, o a doua creştere a limitei de timp a adus durata maximă a clipurilor la 3 minute.
Ce se întâmplă cu clipurile urcate pe celebra rețea socială
Ei bine, conducerea Tik Tok a decis că utilizatorii au nevoie de mai mult timp pentru a se desfășura artistic. Astfel, au majorat durata clipurilor până la 10 minute. Tik Tok nu mai este chiar ce era la început, adică o platformă „short-form video” și se transformă în altceva, însă cu siguranță utilizatorii vor fi încântați de această nouă schimbare.
Compania a anunțat că implementarea noilor reguli se va face treptat, pe parcursul următoarelor săptămâni. Utilizatorii vor primi o notificare în cadrul aplicaţiei atunci când vor putea posta clipuri cu durata de până la 10 minute.
Rețeaua chineză are o bază mare de utilizatori tineri, 59% dintre aceștia au sub 24 de ani, pe care a ținut-o la secret pentru o bună perioadă de timp. La un eveniment în care și-a lansat noile reclame, conducerea Tik Tok a fost nevoit nevoită să facă publice date legate de numărul real de utilizatori. Se știa că doar în SUA aplicația este folosită de peste 100 de milioane de utilizatori.
Astfel, TikTok spunea în luna aprilie 2021 că are, în total, 732 de milioane de utilizatori lunari – care deschid aplicația cel puțin o dată pe lună, însă pandemia care a ținut populația în casă cu siguranță a dus la o creștere și mai mare a numărului de utilizatori care folosesc Tik Tok.