O supravieţuitoare a Holocaustului, în vârstă de 98 de ani, care a petrecut patru luni în lagărul de concentrare de la Auschwitz, a devenit străbunică pentru a 35-a oară. Bunicuța face senzație pe internet, mai ales pe aplicația TikTok, unde a devenit vedetă. Eliberată de soldații americani în aprilie 1945, când avea 20 de ani, iată că acum spune că bebelușii sunt „cea mai bună răzbunare împotriva naziștilor”.
Lily Ebert avea doar 20 de ani când a fost eliberată de soldaţii americani, în aprilie 1945. După 78 de ani de la acel episod, bătrânica susţine că niciodată nu a crezut că va deveni mamă, darămite străbunică, din cauza Holocaustului. Ajunsă la venerabila vârstă de 98 de ani, Lily este foarte recunoscătoare pentru familia sa numeroasă.
„Nu am crezut niciodată că voi fi mamă, darămite străbunică, pentru că nu știam că voi supraviețui Auschwitz-ului. Am continuat să am trei copii, zece nepoți și 35 de strănepoți și sunt atât de recunoscătoare. Fiecare copil a fost un cadou imens pentru mine.
Pentru oricine reuşeşte acest lucru – să devină străbunică – este ceva special, dar cu atât mai mult pentru mine, ca supravieţuitoare a Holocaustului, este ceva foarte special”, a declarat femeia, pentru agenţia de presă PA, după ce strănepotul cu numărul 35 s-a născut la începutul lunii ianuarie.
După ce a fost eliberată din lagărele Holocaustului, tânăra Ebert a petrecut un an în Elveția, înainte de a se muta în Israelul ocupat de Palestina în 1946. Aceasta a emigrat în Marea Britanie, în 1967, împreună cu soțul ei, Samuel, și a început educarea lumii despre ororile Holocaustului. Acum, trăiește în nordul Londrei, unde este mamă de trei copii, bunică de 10 ori și străbunică pentru 35 de copii.
„Ea și-a dedicat întreaga viață educației altora despre Holocaust”, a explicat unul dintre strănepoții ei, Dov Forman, în vârstă de 18 ani, al cărui cont de TikTok dedicat lui Ebert şi poveştii ei de viață are peste 1,6 milioane de urmăritori, notează Jewish News.
Forman, în vârstă de 18 ani, și-a lăudat străbunica într-un tweet care a strâns peste 120.000 de aprecieri.
„Străbunica mea, în vârstă de 98 de ani, Lily Ebert, o supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, tocmai a devenit străbunică pentru a 35-a oară”, a scris el.
Adolescentul este obișnuit să atragă atenția presei. Contul său de TikTok, dedicat lui Lily Ebert și poveștilor ei, are nu mai puțin de 1,6 milioane de fani. Acesta a fost chiar coautor al unei cărți cu străbunica lui, intitulată „Promisiunea lui Lily”, care relatează despre viața pe care și-a construit-o singură după Holocaust.
Lily s-a aflat într-unul dintre ultimele trenuri care transportau evrei maghiari în Auschwitz, în 1944. A stat câteva luni la Birkenau, înainte de a fi transportată la Altenburg, lagăr din Buchenwald.
Femeia s-a născut în decembrie 1923, în Bonyhád, un oraș din sud-vestul Ungariei, care avea la acea vreme o populație de aproape 7.000 de evrei. A atras atenția publică în iulie 2020, după ce a căutat cu succes familia soldatului american care i-a dat o bancnotă cu un mesaj în care îi urează „noroc și fericire”.
My 98 year old great grandmother Lily Ebert, an Auschwitz survivor, has just become a great-grandma for the 35th time!
“I never expected to survive Auschwitz and start a family. Babies are the best revenge against the Nazis.”
(? Me and Lily in 2003) pic.twitter.com/HSSUzFl8dM
— Dov Forman (@DovForman) January 16, 2022