Tensiuni între SUA și Arabia Saudită. Prinţul moştenitor saudit, ironii la adresa lui Joe Biden
În ultimul timp, președintele american Joe Biden a fost sursa mai multor ironii pornite de către prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de zi cu zi al regatului, în vârstă de 37 de ani. Totul a început atunci când prințul s-a amuzat teribil de gafele făcute de Biden și chiar a pus la îndoială acuitatea mintală a acestuia. Informații au fost scoase la iveală de către mai multe persoane din cadrul guvernului saudit.
Mohammed bin Salman și Joe Biden, „la cuțite”
Ceea ce a umplut paharul pentru SUA a fost faptul că Mohammed bin Salman le-a spus consilierilor că îl știe pe Biden încă de pe vremea când era vicepreședinte și încă de pe acea vreme nu l-a plăcut, astfel că a susținut că fostul președinte Donald Trump este un om mult mai agreabil și capabil, potrivit Wall Street Journal.
De cealaltă parte, nici Joe Biden n-a stat cu mâinile în sân și a venit cu acuzații, spunând că în campania electorală din 2020 a observat extrem de puțină valoare socială în actualul guvern din Arabia Saudită. Mai mult, acesta chiar s-a opus unui dialog cu prințul Mohammed vreme de un an de zile.
Atunci când s-au văzut la Jeddah, în luna iulie a acestui an, s-a observat că Biden nu se simțea în largul său, astfel că îți dorea să fie prezent în oricare altă parte și nici nu lua parte la discuțiile politice. Imediat după această întâlnire, oficialii americani au ținut să menționeze faptul că este de apreciat cum Joe Biden a dedicat timp și energie semnificativă acestui lucru.
Toate acestea și nu numai au dus la o dușmănie aprigă între Biden și prințul Mohammed, fiind șanse extrem de mari ca tensiunile să se amplifice în viitorul apropiat.
„Rareori lanțul de așteptări încălcate și de insulte și umilințe percepute a fost mai mare decât acum. Aproape că nu există încredere și absolut niciun respect reciproc”, a declarat Aaron David Miller, un diplomat american veteran în Orientul Mijlociu.
Cu toate acestea, se pare că decizia OPEC+ condusă de Arabia Saudită de a reduce producția de petrol a dus la reconsiderarea regândirea unei relații strategice între cele două state, fiind cea care a reușit să susținută economia globală și geopolitica Orientului Mijlociu vreme de 80 de ani. Tocmai de aceea Casa Albă pare decisă să revizuiască dacă relația cu Arabia Saudită servește intereselor de securitate națională ale SUA.
Însă Arabia Saudită este de părere că relația este bazată strict prin prisma îngustă a petrolului și a securității, iar Prințul Mohammed susține că prețurile ridicate ale petrolului reprezintă ultima șansă de a folosi resursele naturale ale regatului pentru a moderniza economia saudită.
„Aceste acuzații făcute de surse anonime sunt complet false. Liderii regatului au avut întotdeauna cel mai mare respect pentru președinții americani, pe baza credinței regatului în importanța de a avea o relație bazată pe respect reciproc”, a declarat prințul Faisal, care a negat vehement faptul că prințul Mohammed l-a ironizat în privat pe Biden sau că a spus consilierilor că nu este impresionat de acesta și că l-a favorizat pe Trump.
Însă, cu toate că Israelul și Arabia Saudită nu întrepind relații diplomatice oficiale, cele două și-au extins în secret cooperarea în domeniul securității cu ajutorul Casei Albe.
Recent, în contextul războiului din Ucraina, administraţia americană i-a cerut de mai multe ori prinţului să izoleze Rusia din punct de vedere economic şi politic, dar Bin Salman a adoptat un oarecare echilibru, spunând că va sprijini Kievul și continuând să facă afaceri cu Moscova.