Pandemia de Covid-19 înca își face simțită prezența, chiar dacă în proporții mult mai mici, iar SUA continuă lupta pentru eliminarea acesteia. În acest sens, un nou pas îl reprezintă un nou vaccin anti-COVID-19 adaptat pentru varianta Omicron, pe care chiar preşedintele american Joe Biden urmează să-l primească marți.
UPDATE 26 octombrie Preşedintele american Joe Biden a fost vaccinat cu o nouă doză „booster”, mai precis a cincea doză de vaccin împotriva Covid-19, îndemnându-și astfel toți compatrioţii să facă același lucru.
În luna martie a acestui an, Joe Biden s-a vaccinat cu a doua doză „booster”, fiind a patra în total, moment în care autoritățile americane au aprobat-o pentru administrare la persoanele vârstnice la momentul respectiv. De data aceasta a fost vaccinat acum la Casa Albă, în prezenţa presei, cu doza suplimentară care vizează două subvariante ale SARS-CoV-2.
Președintele SUA vrea ca prin această inițiativă să-i convingă pe toți cetățenii americani să se vaccineze cu doza „booster” până la sărbătorile de la sfârşitul anului, fiind momentul în care când călătoresc cel mai mult şi se întâlnesc cu familia.
Știre inițială
Asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, a declarat că Joe Biden a ținut să-i îndemne pe americani să se vaccineze de îndată cu doza booster actualizată, mai ales că până în prezent, numai 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, este de părere că acest lucru nu este suficient.
„Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte şi să obţină vaccinul actualizat cât mai curând posibil”, a declarat aceasta.
În decursul săptămânii trecute s-a anunțat că 4,5 milioane de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, fiind considerată cea mai mare creştere după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă, cu 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă, conform anunțului dat de către Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.
Astfel că Statele Unite au dat startul vaccinului anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirsului.
În luna iulie a acestui an, preşedintele Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19, manifestând simptome uşoare, având după aceea și o recidivă, lucru care s-a întâmplat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.

În urmă cu câteva zile, s-a constatat că numai 24% din populația continentului a fost complet vaccinată, în comparație cu 64% la nivel global. În plus, numai trei țări din 54, printre care Mauritius, Seychelles și Liberia, au reușit să atingă ținta globală stabilită de OMS pentru vaccinarea de 70%, procent pe care și Rwanda este pe punctul de a-l atinge.
Se pare că vaccinarea a ajuns la o stagnare în ultimele două luni în jumătate din țări, mai precis în 27) dintre acestea, „în timp ce numărul de doze administrate lunar a scăzut cu peste 50% între iulie și septembrie”, a notat OMS-Africa, citată de TV5 Monde. În plus, în luna septembrie au fost folosite 23 de milioane de doze de vaccinuri, mai precis cu 18% mai puține decât în august, dar și cu 51% mai puține decât în iulie, atunci când au fost administrate 47 de milioane de doze.
„Sfârșitul pandemiei Covid-19 este la îndemână, dar atâta timp cât Africa rămâne cu mult în urma restului lumii în ceea ce privește realizarea unei protecții globale, va exista o portiță pe care virusul o poate exploata în mod periculos pentru a se întoarce în forță”, a decșarat Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS.
Cu toate acestea, la nivel global, organizația ONU este decisă să-și mențină nivelul de alertă maximă în criza Covid-19, avertizând asupra unei pandemii care „ne-a surprins deja și ar putea foarte bine să o facă din nou”.