Țara din Europa căreia i se amână datoriile. Va avea doi ani în plus să le plătească

Ana Anitoiu 11.08.2022, 07:54
Țara din Europa căreia i se amână datoriile. Va avea doi ani în plus să le plătească

Unei țări din Europa i se amână datoriile legate de obligațiuni în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari. Acest stat va avea la dispoziție doi ani în plus ca să le plătească, astfel încât să evite intrarea în incapacitate de plată.

Ce țară din Europa a obținut amânarea datorilor pentru doi ani

Mai exact, instituțiile financiare ce dețin obligațiunile emise de acest stat au fost de acord să amâne încasarea dobânzilor și plățile de capital legate de 13 obligațiuni suverane cu termen de maturitate între 2002 și 2033.

Guvernul țării a făcut o solicitare oficială în acest sens la data de 20 iulie, argumentând că acordul creditorilor străini ai țării l-ar ajuta să economisească aproximativ 5 miliarde de dolari în următorii doi ani. Este vorba executivul din Ucraina, care se confruntă cu cheltuieli enorme și o reducere drastică a încasărilor bugetare din cauza războiului declanșat de liderul rus Vladimir Putin la data de 24 februarie.

Tara din Europa careia i se amana datoriile. Va avea doi ani in plus sa le plateasca
Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski

Președintele, despre economia țării sale

De altfel, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat săptămâna trecută că economia țării sale se află în „comă”. Liderul de la Kiev a minimalizat importanța plecării primului vas cu cereale ucrainene din porturile țării de la izbucnirea războiului. El a precizat că deficitul bugetar a ajuns la aproximativ 5 miliarde de dolari lunar.

Acest vas cu cereale ucrainene ajunsese în Turcia la data de 2 august. Ajuns la destinația finală o săptămână mai târziu, transportul a fost refuzat marți de cumpărătorul libanez din cauza întârzierilor de livrare, spre disperarea oficialilor de la Kiev, care deja preconizau că recolta de grâu a țării va scădea la jumătate în acest an din cauza războiului.

Ce ajutoare au fost promise

În acest context, Statele Unite ale Americii au anunţat, luni, că vor oferi Ucrainei un ajutor financiar suplimentar, în valoare de 4,5 miliarde de dolari. Cu acești bani, a crescut la 8,5 miliarde de dolari asistenţa financiară pe care Washingtonul a acordat-o Kievului pentru acoperirea nevoilor bugetare de când a început războiul declanșat de Vladimir Putin.

Conform unei surse din guvernul Germaniei, Uniunea Europeană intenţionează la rândul ei să strângă până în septembrie un nou pachet de ajutor financiar pentru Ucraina. Acesta ar urma să aibă valoarea de aproximativ opt miliarde de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...