Raed Arafat, prima reacție după evacuarea a zeci de pacienți din Spitalul Foișor: „Nu sunt locuri”

Ioana Bucur 09.04.2021, 23:36
Raed Arafat, prima reacție după evacuarea a zeci de pacienți din Spitalul Foișor: „Nu sunt locuri”

Situație dramatică în București, vineri seară. Spitalul de Ortopedie Foișor a fost evacuat în regim de urgență. Zeci de pacienți internați în unitatea medicală, unii operați abia de câteva ore, au fost nevoiți să își cheme rudele să îi ducă acasă. Cum s-a ajuns aici.

Raed Arafat, prima reacție după evacuarea a zeci de pacienți din Spitalul Foișor

Update, vineri, ora 23:30. Raed Arafat a explicat, într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, de ce s-a ajuns la decizia de a evacua zeci de pacienți internați în Spitalul Foișor din București.

„Aș dori să clarific situația care a apărut la Spitalul Foișor și să explic exact ce s-a întâmplat. Azi dimineață era clar că unitățile de primire urgențe sunt suprasolicitate și au ajuns la un număr foarte mare de pacienți intubați, ventilați sau care au nevoie de oxigen și internare în spitale. Nu erau locuri în București. Oriunde a sunat Centrul de Comandă, primea același răspuns clar: „Nu sunt locuri nici la Terapie Intensivă, nici la alte secții”. Nici în zonele limitrofe ale Bucureștiului. (…) Am căutat soluții care pot fi rapid implementate și care să ne permită să transferăm mai mulți pacienți și să creăm capacitate în București. (…) Următoarea soluție era să mai desemnăm încă un spital pentru a prelua bolnavii Covid și a-l transforma în spital Covid”, a explicat Raed Arafat.

Spital din București, evacuat în regim de urgență

Situație dramatică într-unul dintre cele mai mari spitale din Capitală, care a fost transformat, în regim de urgență, în unitate de suport Covid. Spitalul Foișor a fost evacuat vineri seara. Mulți dintre pacienții nevoiți să plece suferiseră intervenții chirurgicale cu doar câteva ore înainte. Familiile sunt disperate, nimeni nu le-a explicat cum ar trebui să îi îngrijească pe cei care tocmai au ieșit de la Terapie Intensivă. Mulți dintre ei nu sunt din București, așa că au fost nevoiți să găsească o cale de ajunge în Capitală.

„Astăzi în jurul orei 18:00 ne-au anunțat. M-a sunat mama că trebuie să venim să o luăm de la spital că se evacuează spitalul, că se va face din seara asta spital COVID-19”, a vorbit ruda unui pacient, citată de Antena 3.

Oamenii sunt șocați de ceea ce se întâmpla la Spitalul Foișor. „Mama a suferit o operație la genunchi, o intervenție chirurgicală care necesită recuperare. I s-a spus că trebuie să țină legătura cu medicul. Şi mă întreb, medicul unde o să o vadă în continuare că este proaspăt operată? Astăzi a fost scoasă de la Terapie Intensivă, a fost trecută astăzi pe salon și acum trebuie să o luăm acasă”, a explicat fiica unei paciente, pentru aceeași sursă.

„Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine și să nu sufere complicații. Sunt revoltată pentru că nu mi se pare normal să te anunțe de pe oră pe alta, că trebuie să vii să o iei acasă. Nu știu sunt încă sub șoc. Nu credeam că o să trăiesc așa ceva”, a spus fiica unei paciente pentru Antena 3.

Raed Arafat, prima reactie dupa ce a fost surprins fara masca la cumparaturi. Seful DSU a rabufnit
Raed Arafat: „ Situația este gravă în București”

„Nu credeam că o să trăiesc așa ceva”

Potrivit Realitatea Plus, care citează un angajat al spitalului evacuat, ordinul ar fi venit chiar astăzi. Unii pacienți au fost transferați către alte unități spitalicești, în timp ce altora li s-ar fi recomandat să meargă acasă. Singura poziție oficială, în acest moment, este cea a lui Raed Arafat, care a explicat că situația din București este critică, nu mai există locuri libere la Terapie Intensivă.

„S-a luat decizia de a transforma Spitalul Foișor în spital suport covid. Situația este gravă în București. Azi am trimis la Iași, cu un avion al Armatei, 3 pacienți, din București. Mâine dimineață spitalul trebuie să primească pacienți COVID. Unii pacienți sunt trimiși la alt spital, alții sunt externați, pentru că nu au probleme. Normal că trebuie să evacuăm. Ordinul nu a fost transmis la ora 18:00, ci cu câteva ore mai devreme. Avem nevoie de paturile de Terapie Intensivă, sunt 21 de locuri acolo, erau ocupate doar jumătate. La Pipera nu putem să facem terapie intensivă, acolo e pentru cazuri ușoare. Deja am semnat ordinele de detașare a personalului medical. Evacuarea se putea face mai devreme, dar a trebuit dusă muncă de lămurire cu conducerea spitalului. Medicii de acolo au decis cine pleacă acasă”, a spus Raed Arafat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI