Spionajul militar – Fără milă, iertare sau regrete. Tipologia agenţilor: „Este un duel dur” (PARTEA I) EXCLUSIV

L-am cunoscut pe generalul în rezervă Stan Petrescu, acum aproape de un an, la o întâlnire colocvială cu mai mulți confrați din gazetărie, în toamna trecută. Printre noi, ceilalți, mai tineri sau mai maturizați în ale trupului, dar și gândirii, generalul se impunea, atât prin statura sa fizică, dar și prin ceea ce gândea, prin cele ce spunea și mai ales prin viziunea sa asupra a frământărilor care cuprinseseră, așa, parcă dintr-o dată, lumea.

O incursiune în lumea spionajului militar

Și încă nu se vorbea deschis, nu apăruseră semnele evidente, la nivelul populației, ca să fie clar, ale războiului ce va să vină, ce avea să îngroape, iată, rapid controversata pandemie. Războiul din Ucraina, căci cancelariile mari ale lumii, abia de lăsau să răzbată șoapte, aluzii, declarații belicoase, acum șapte, opt luni, era doar subiect de discuție de cafenea. De șpriț gazetăresc, cot la cot, conștiință lângă conștiință, cu profesori de istorie, politologie, militari de rang înalt și funcții de care nici nu vreți să știți. Și câte nu se vorbeau.

Din cele mai diverse și mai multe. Toți erau experți. Strategii, motivații geopolitice, scenarii scris ale unei lumii ce vrea a ne supune. Toate la un loc, capac peste doi ani de pandemie. Sau ce-o fi fost. Dar bine pusă la punct, perioadă istorică, așa măruntă cum era ea, ce pare a fi fost startul, click-ul declanșării unor schimbări radicale a acelei lumi frumoase și vremuri, pe care, noi ăștia mai maturizați la corp, creier și cultură, le-am trăit cam până la celebrul „nine/eleven”, ziua în care au fost puși la pământ „Gemenii” din New York City.

Și, iată, pe sfârșit de iarnă, calendaristic vorbind. Cum a venit năpasta. Cu Rusia care a invadat Ucraina, sub pretextul denazificării acestui stat, și poate vom vedea, cândva, dacă a fost sau nu ceva adevărat în asta. Și a venit și urgia peste Ucraina. Cu ce a greșit acest popor? Care, să țină lumea cont, etnic nu este unitar, și nici ucraineni nu sunt toți de-un fel. Și asta este o invitație, chiar un îndemn spre lectură, spre izvoare istorice veridice.

Și, ca să mergem mai departe și să ajungem la interviul cu generalul (r) Stan Petrescu pe care reporterul Impact.ro și l-a propus și pe care l-a obținut în exclusivitate, să spunem repede și concis, că printre numeroasele teme gazetărești nu numai, care au fost iscate, abordate, în mod firesc, de la începutul războiului slavo-slav, dintre Ucraina și Rusia, spionajul este una din ele. Poate mai importantă chiar decât partea dură, directă, care implică loviturile armate, indiferent de tipul armelor, intensitatea atacurilor și frecvența lor.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Spionajul pe timp de război

Mai mult decât un subiect captivant, o lume a care a atras curiozitatea, dintotdeauna, oamenilor simpli, care nu au avut și nici nu ar avea cum să aibă cunoștință vreodată în viața lor. Generalul în rezervă Stan Petrescu, repet, în exclusivitate absolută pentru impact.ro, ne introduce, pe noi pe toți, și mă includ aici, alături de cititorii noștri, în această fascinantă lume, tenebroasă, periculoasă, incredibil, din toate punctele de vedere a spionajului de război.

Special pentru cititorii Impact.ro, să-l introducem pe generalul (r) Stan Petrescu. General de brigadă (în retragere) prof.univ.dr. Stan Petrescu este doctor în științe militare, postuniversitar în drept internațional, master în puterea executivă și administrație publică. Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie, și al Facultății de Drept.

A publicat mai multe volume și numeroase articole și studii referitoare la mediu de securitate național și internațional, la fenomenul militar actual, din perspectiva activității de intelligence, a abordat unele tendințe care apar în proiecția puterii politice a noilor actori de securitate statali și nonstatali.

Este jurnalist și membru al UZPR, publicând articole de presă și editoriale în diverse publicații tipărite și online. Este membru al Diviziei Istoria Ştiinţei – Comitetul Român pentru Istoria si Filosofia Științei și Tehnicii (DIS CRIFST) și prim vicepreședinte al Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics – CSIS GA.

Dau liber discursului distinsului general Stan Petrescu. Întrebările reporterului transcrise aici nu ar fi făcut decât să ia din spațiul pe care îl dedicăm aceste captivante teme. Și, așa, pe scurt, începem cu un scurt istoric ale acestei meserii situată la limita moralei și poate chiar a înțelegerii și acceptării de către mase, dar absolut necesară și utilă într-un război. Spionajul militar.

Spionajul, cea mai veche meserie alături de prostituție și politică

Orice incursiune în lumea spionajului atrage ca un magnet puternic. Este o lume a iscusinței, a șiretlicurilor, a uneltirilor, a intrigilor țesute, a vicleniei, a inteligenței dusă la maximum exploatării valorilor ei. Este o lume aventuroasă, plină de vâltoare, de taine și de suspans, în care pacea nu se instaurează decât aparent. În care cârtițele sapă galerii complicate, pe orizontală și pe verticală. În care măștile și mănușile intră în ținuta obligatorie a personajelor care o compun.

În care mințile nu dorm, nu au voie să doarmă. Fiecare pas se calculează. Se stă la pândă, se merge pe sârmă sau pe teren minat, se execută acrobații, etc. totul pentru obținerea de informații valoroase, sau pentru păzirea lor. Activitatea informativă ofensivă -spionajul-, reprezintă cea mai veche meserie de pe pământ, alături de prostituție și politică. Toate cele trei vechi meserii au un numitor comun și anume: sunt lipsite de morală.

Vechimea spionajului este atestată de numeroase texte. Primele surse de informații provin din timpurile precreștine, barbare, când credința era sub dominația forțelor supranaturale, în toată existența omului. Aceștia erau preoții, profeții, vrăjitorii, păzitorii oracolelor și astrologii

„Spionajul se face cu oameni inteligenți, dar care fac pe proştii”, Sun Tzu, „Arta Războiului”

S-a spus că spionajul este una dintre cele mai vechi meserii din lume şi la fel de respectabilă ca toate celelalte. Ca orice fel de serviciu folositor binelui public devine acceptabil, pentru că este necesar. În ceea ce priveşte profilul ideal al spionului, nimic nu s-a schimbat de două milenii şi jumătate, de când Sun Tzu scria „Arta războiului”(scrisă în secolul al VI-lea î.Hr.).

Conform acestuia „întreaga artă a spionajului și războiului este bazată pe înşelătorie, iar acțiunea se face cu oameni inteligenți, dar care fac pe proşti, şi oameni plini de curaj și îndrăzneală, afișând un aer inofensiv, deprinşi cu misiuni modeste şi capabili să îndure cele mai grele vicisitudini ale vieții – foamea, frigul, mizeria şi umilinţa, insulta, disprețul”.

Este știut de la Sun Tzu că sunt situaţii în care comandantul muncii de spionaj (intelligence, din Engleză) va recurge la oameni cu slăbiciuni, șantajabili, submediocri sau de slabă calitate, dar care pot fi utili în hățișurile terminale ale reţelei de culegere a informaţiilor. Ei constituie un fel de coloana a cincea și sunt folosiţi tocmai datorită acestor minusuri de conduită şi de caracter, care îi fac fie pretabili la fapte josnice, mai ales că nu deţin calităţi excepţionale care să îi scoată din rând.

Sun Tzu: „Când adversarul trimite spioni ca să cerceteze ce face sau nu face o țintă, aceștia primesc cu generozitate bani mulți, devenind agenți instruiți de infromații”. Calitatea de „ostil” nu e atribuită doar inamicului, străinul cu care se poartă un război, ci şi celui din interiorul cetăţii, recrutat să comploteze împotriva ordinii stabilite în țara lui.

George Washington: „Serviciile de informații sunt ochii și urechile democrației”

„Primele reţele de spioni reali apar în ultima parte a secolului al XVI-lea la curtea Angliei, sub conducerea regelui Henric al VIII-lea, când în urma ruperii de Biserica Catolică, el înfiinţează o poliţie secretă sub comandă militară pentru a neutraliza catolicii loialişti care ar fi ameninţat monarhia. Regina Elisabeta va fi însă cea care va contribui la rafinarea practicilor de spionaj.

Până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Europa activitatea de spionaj rămâne o activitate neinstituționalizată, utilizată punctual în serviciul monarhilor şi, mai ales, în condiţii de conflict militar. După Revoluţia Franceză, numită și revoluția terorii, mai exact, începând cu anul 1793, se profilează statul polițienesc totalitar.

În timpul Războiului American de Secesiune, se instituie o linie clară între operaţiile militare şi serviciile de informaţii, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea se înfiinţează primele organizaţii militarizate de informaţii. După instituționalizarea serviciilor de informații, în epoca modernă, în toate statele independente, narativele recente le ştim. Sau avem impresia că le cunoaștem.

Oricum, citându-l pe George Washingtona, care spunea că serviciile de informații sunt ochii și urechile democrației, putem conchide că că rolul fundamental al tuturor serviciilor secrete este acela de a asigura prima centură de apărare contrainformativă a statelor și ele sunt acelea care avertizează apariția riscurilor de securitate și propun soluții pentru evitarea conflictelor deschise, sângeroase.

În ceea ce privește locul acestora, ele sunt amplasate în zona puterii și eficiența lor este dată de cantitatea de atenție pe care cei ce dețin puterea le-o acordă”.

Spionajul: capacitate de concentrare, spontaneitate, calm, răbdare de felină

„Spionajul este un duel dur, petrecut într-un mare anonimat, ascuns, iar în loc de arme materiale reci și calde, se folosesc cele cu un pronunțat conținut intelectual, o acerbă luptă cu spiritul. In loc de sabie se foloseşte mintea umană, memoria şi experienţa de viaţă. In loc de pistol şi gloanțe se recurge la informaţiile şi jocul operativ, la inducerea în eroare a adversarului, la adevărate jonglerii cu perlele șireteniei militare.

Spirit de observaţie dezvoltat, adaptare rapidă la teren, orientare rapidă în în orice noi situații, rezistenţă fizică și capacitate de concentrare, spontaneitate, calm, răbdare de felină ș.a. E un duel adevărat al ideilor și acțiunilor inteligente, cu victime adevărate, cu decizii rapide unde nu au ce căuta milă, iertarea și regretul. Cel mai bine înzestrat psihic va câștiga în orice competitie de intelligence şi-l va sacrifica pe cel mai slab, pentru a-și îndeplini misiunea primită.

Spionajul înseamnă culegerea de informații cu o înaltă semnificație și valoare operativă. Acesta este îndeobște denumit și intelligence-ul conspirat, care servește securității și intereselor strategice ale unui stat, în timp ce inteligența economică privește în mod esențial companiile, care trebuie să fie mereu competitive. Aceste două tipuri de inteligență se confundă oarecum azi, pentru că tehnicile uneia interesează pe cealaltă. Lupta economică este nemiloasă”.

Spioni infiltrați la nivel înalt. Chiar și în guverne și Instituții centrale ale unui stat

Generalul Stan Petrescu prezintă tipologia spionului, al agentului de informații la modul general, dar, citind cele spuse, toate trăsăturile par a fi universal valabile, istoricește vorbind. Sun abilități și moduri de acțiune asemănătoare și valabile decenii întregi. Și poate doar evoluția tehnologică și tehnica din ce în ce mai sofisticată sunt cele care pot produce diferențe.

Față de trecut, căci în lupta la zi între servicii, între spioni, condițiile sunt ca aceleași. Și tot „factorul uman” ca să menționăm, în acest context, celebrul roman, ecranizat cu succes, al scriitorului britanic Graham Greene, pare, în cele din urmă a avea ultimul cuvânt într-o confruntare între spioni. Dar, iată ce ne spune generalul, de la înălțimea experienței și științei sale în materie.

„Foarte importante sunt poziţia, calităţile de care trebuie să dea dovadă agenţii infiltraţii care stau la baza recrutării sau acceptării lor în reţelele de spionaj. În primul rând, este necesar ca aceşti agenţi să se afle pe poziţii proeminente din care să aibă acces la informaţii importante din domeniile politice, dar şi din cele economice, militare.

Nu puţine au fost cazurile în care activitatea unor agenţi infiltraţi s-a desfăşurat la „cele mai înalte nivele”, ei făcând parte chiar din guverne, instituţii centrale, anturajul unor importanţi oameni politici. Este cazul unor economişti, specialişti americani aflaţi chiar la conducerea unor departamente importante pentru efortul de război în cea de a doua conflagraţie mondială, iar, ca să ne referim la ultima categorie, este de citat cazul spionului Stasi Günter Karl-Heinz Guillaume care a reuşit să „se introducă” chiar în „staff-ul” cancelarului Republicii Federale Germania, Willy Brandt.

Pe de altă parte, agenţii infiltraţi trebuie să facă dovada unor calităţi personale deosebite între care abilitatea, prezenţa de spirit, facultatea de a improviza se numără printre cele mai importante, ceea a făcut ca ei să facă parte dintre „agenţii de elită” ai istoriei spionajului, a căror activitate a rămas adesea necunoscută, chiar după identificarea şi anihilarea lor”.

În război, spionajul este esențial pentru planificarea şi conducerea luptei

O spune generalul Petrescu. „În război, serviciile de informații sunt esențiale pentru planificarea şi conducerea luptei. Pe timpul ducerii operației, structurile de informații furnizează date şi elemente de cunoaștere necesare analizei inamicului, a trupelor proprii, a modului de desfășurare a operațiunilor, precum şi pentru identificarea punctelor tari şi slabe ale inamicului.

În luptă sunt în stare de alertă maximă toate compartimentele de informații ale trupelor, la toate nivelurile – strategic, operativ şi tactic, scopul final al tuturor acțiunilor informative fiind acela de a se atinge obiectivul planificat. Serviciile de informații reprezintă cheia de boltă în desfășurarea oricărei acţiuni pentru obținerea şi menținerea controlului situației și aduc o contribuție importantă la derularea companiei, în sensul că acestea vor fi în măsură să identifice țintele inamice, forțele de asigurare de luptă ale acestuia, precum şi scopul acțiunilor sale de luptă”.