Secretul celui mai pufos pandișpan. Ce trebuie să faci cu făina înainte de a o adăuga în aluat

Ana-Maria Tudor 21.04.2023, 09:12

Pandișpanul este unul dintre cele mai simple și gustoase deserturi pe care le poți prepara acasă. Produsul de patiserie a fost cunoscut mai întâi sub numele de „pate genoise”, fiind inventat în anul 1700 de către un patiser italian numit Giovan Battista Cabona. Ajuns la curtea regelui Spaniei, împreună cu marchizul Domenico Pallavicini, în a cărui slujbă se afla, patiserul a preparat faimosul desert cu ocazia unui banchet. Preparatul creat în onoarea orașului natal a fost primit cu brațele deschise, iar în timp, rețeta a fost simplificată.

Ingredientele necesare pentru preparare

Pandișpanul se face destul de ușor, prepararea acesteia durează în jur de 20 de minute, iar la cuptor desertul se va coace în cel mult o jumătate de oră. Pandișpanul necesită câteva ingrediente, pe care cu siguranță fiecare gospodină le are deja în bucătărie.

Ingrediente:

6 ouă

250 g zahăr

200 g faină

un praf de sare

Cum poți prepara rapid cel mai gustos pandișpan?

Pandișpanul este o prăjitură destul de versatilă, fie că este simplu, cu fructe sau pregătit cu scopul de a deveni blatul unui tort, acesta necesită putină atenție la preparare. Înainte de a începe, trebuie să vă asigurați că toate ingredientele sunt la temperatura camerei. Acest lucru este esențial pentru a obține un pandișpan pufos și delicios.

La ce temperatură se coace pandișpanul

Pentru a obține un blat pufos, albușurile se vor bate cu ajutorul mixerului, până când vor deveni o spumă tare și lucioasă. Compoziția obținută nu trebuie să curgă sub nicio formă, fiind supusă testului cu recipientul invers. Nu uitați, zahărul se adaugă treptat, pentru a obține un desert aerat. Făina se va cerne înainte de a o adăuga în amestecul preparat, acest lucru ajutând la obținerea unei texturi fine, fiind eliminate cocoloașele. Pandișpanul pufos se va obține amestecând ușor și cu grijă ingredientele. Pentru un gust special în desertul dumneavoastră, puteți adăuga și puțină esență de vanilie, rom, coajă de lămâie rasă sau portocală.După ce amestecul pentru prăjitură este gata, pregătiți o tavă cu hârtie de copt, apoi turnați compoziția în aceasta. Cuptorul trebuie preîncălzit la 180 de grade Celsius, iar când acesta a atins temperatura specificată, introduceți tava și lăsați-o la copt aproximativ 30 de minute.În timpul coacerii este interzisă deschiderea cuptorului, deoarece riscul ca pandișpanul să nu mai crească este destul de ridicat. Desertul se va răci în cuptor, astfel obținându-se cel mai bun rezultat.Pandișpanul este gata în momentul în care trece testul cu scobitoarea, iar aceasta se va dezlipi cu ușurință de pereții tăvii, având o culoare aurie.

 

 

 

.

 

Urmăriți Impact.ro și pe