Secretul celor mai pufoase chifle de burgeri. Cum se prepară aluatul, de fapt

Mihnea Tălău 25.07.2023, 17:23
Secretul celor mai pufoase chifle de burgeri. Cum se prepară aluatul, de fapt

În ultimii ani, românii au devenit adevărați devoratori de burgeri. Fie din fast-food, fie preparați în casă. Doar că pentru ca un burger să aibă un gust deosebit, atunci când îl prepari în propria bucătărie, este foarte important să faci chiflele cu adevărat bune. Afla care este rețeta, de ce ingrediente ai nevoie și ce pași trebuie să urmezi pentru ca acestea să iasă pufoase.

Care sunt ingredientele necesare

Ingrediente necesare pentru cele mai bune chifle de burgeri:
  • 500 g făină
  • 1 ou
  • 100 g apă
  • 210 g lapte (3.5% grăsime)
  • 50 g unt (82% grăsime)
  • 1 plic drojdie uscată sau 15 g drojdie proaspătă
  • 10 g sare
  • 1 gălbenuș de ou pentru uns
  • semințe de susan de presărat pe deasupra.

Modul de preparare

Pentru început, atunci când prepari chiflele, trebuie să pui laptele într-o cratiță, alături de unt și apă, iar apoi să o pui la foc mic. Amestecă până ce untul s-a topit în totalitate, iar apoi ia cratiță de pe foc. Nu este necesar că laptele să fiarbă, trebuie doar să lași untul să se topească.

Mai apoi, într-un castron mai încăpător amestecă făină împreună cu zahărul și drojdia. După ce laptele s-a mai răcit un pic, se adaugă peste făină. Apoi, pune și oul și începi să frămânți până ce vei obține un aluat.

Aluatul nu se va lasă la dospit acum, așa că poți să formezi deja chiflele. O chiflă va trebui să aibă în jur de 120 de grame, așa că o să obții cam 8 chifle din tot aluatul pe care l-ai făcut.

După ce ai format cele 8 chifle, acestea se acoperă cu o cârpă curată sau cu o folie alimentară și se lasă la dospit timp de 30-45 de minute.

Următorul pas va fi să pui chiflele dospite pe o tavă pe care ai pus deja o hârtie de copt. Acestea se vor unge cu un gălbenuș bătut împreună cu 2 linguri de lapte, iar pe deasupra se vor presară semințe de susan. Opțional, se pot pune orice alte semințe dorești.

Cuptorul se va preincinge la temperatura de 200 grade Celsius, iar apoi chiflele se coc timp de aproximativ 15 minute sau până ce încep să se rumenească, scrie cumsa.ro.

După ce timpul a trecut, chiflele se scot din cuptor și se lasă la răcit. Acestea trebuie să fie reci pentru a le putea tăia și pentru a le putea folosi atunci când prepari hamburger acasă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...