Se schimbă regulile pentru obținerea permisului de conducere. Ce se întâmplă cu șoferii începători

Beatrice Dumitru 21.03.2023, 17:36
Se schimbă regulile pentru obținerea permisului de conducere. Ce se întâmplă cu șoferii începători

Uniunea Europeană schimbă regulile privind obținerea permisului de conducere. Astfel, tinerii vor putea susține examenul pentru obţinerea permisului înainte de vârsta de 18 ani, dar vor putea conduce cu o condiție. Iată despre ce este vorba.

Reguli noi pentru cei mai tineri șoferi

Comisia Europeană a propus prevederi privind permisul de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea regulilor de circulație peste granițe. Dar schimbă regulile și pentru cei mai tineri șoferi pentru a-i pregăti mai bine și pentru a le permite să câștige experiență.

Astfel, tinerii vor putea susține examenul pentru obţinerea permisului de conducere la vârsta de 17 ani, însă nu vor avea voie să se urce la volan singuri până când vor împlini 18 ani. Uniunea Europeană schimbă regulile privind obținerea permisului de conducere. Pe de altă parte, tinerii șoferi vor conduce cel puțin doi ani de probă, a spus Adina Vălean, comisarul european pentru Transport.

Se schimbă regulile pentru obținerea permisului de conducere. Ce se întâmplă cu șoferii începători
Tinerii pot lua permisul de conducere la 17 ani.

 

„Accidentele rutiere au loc mai des în rândul tinerilor participanţi la trafic”

Noile reguli propuse de Comisia Europeană pentru obținerea permisului de conducere au ca scop scăderea numărului de victime în accidentele rutiere. Peste 20.000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile UE anul trecut, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, bicicliști și utilizatori de scutere și motociclete.

Accidentele rutiere au loc mai des în rândul tinerilor participanţi la trafic, decât în rândul celor mai în vârstă. Deși ei reprezintă doar 8% din numărul total al șoferilor, în două din cinci coliziuni mortale este implicat un șofer sau un motociclist cu vârsta de sub 30 de ani. Acesta este un motiv real de îngrijorare. Acest tipar este influențat de factori comportamentali, dar și de lipsa lor de experiență. Noua directivă va introduce o perioadă de probă de cel puțin 2 ani de la luarea examenului și, în același timp, va fi o regulă pentru toleranță zero pentru şofat în stare de ebrietate”, a spus Adina Vălean într-un interviu pentru publicația bulgară 24Chasa.

Permise de conducere digitale

De asemenea, Comisia Europeană vrea să introducă permisele de conducere digitale în cadrul blocului comunitar. Unele țări din UE au introdus deja aceste permise, dar ele sunt valabile doar la nivel național.

Odată cu revizuirea Directivei europene privind permisele de conducere, noi garantăm că documentele emise într-un stat membru UE vor fi recunoscute în întreaga Uniune. Discutarea propunerilor noastre cu Parlamentul European și cu Consiliul abia a început”, a adăugat Adina Vălean.

Prevederile propuse privind permisele de conducere mobile vor intra, probabil, în vigoare după trei ani de la adoptarea directivei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...