Se face lumină în Univers. Marea desecretizare. Pentagonul oferă informații oficiale declasificate despre OZN-uri

Mihnea Tălău 04.09.2023, 15:38
Se face lumină în Univers. Marea desecretizare. Pentagonul oferă informații oficiale declasificate despre OZN-uri

Departamentul Apărării a lansat, zilele trecute, un nou site web care va furniza informații oficiale declasificate despre OZN-uri, inclusiv imagini și videoclipuri, pentru ca publicul să le poată analiza cu ușurință.

Site-ul oficial al Pentagonului care se referă la OZN-uri

Site-ul este pagina oficială prin care publicul poate interacționa cu Biroul de rezolvare a anomaliilor din toate domeniile (AARO), un birou relativ nou al Pentagonului însărcinat cu examinarea și analiza OZN-urilor, anunță The Hill. Site-ul pare să fie încă în construcție.

Guvernul SUA, care se referă acum la OZN-uri sub denumirea de Fenomene Aeriene Neidentificate (UAP), a luat mai în serios prezența obiectelor zburătoare necunoscute în ultimii ani, la fel ca și Congresul.

Într-un comunicat oficial referitor la site-ul web, Pentagonul a declarat că s-a „angajat să fie transparent cu poporul american în ceea ce privește activitatea AARO” privind UAP-urile.

„Acest site web va servi ca un ghișeu unic pentru toate informațiile disponibile publicului legate de AARO și UAP”. Iar AARO va actualiza în mod regulat site-ul web cu cele mai recente activități și constatări ale sale, pe măsură ce noi informații vor fi aprobate pentru a fi făcute publice”, anunță Pentagonul.

Noi documente secrete ale Pentagonului au ajuns pe retelele sociale

Site-ul AARO va permite publicului să examineze fotografii și videoclipuri ale UAP pe măsură ce acestea sunt declasificate și va publica rapoarte, comunicate de presă și o secțiune de „întrebări frecvente” despre acest fenomen.

Urmărirea aeronavelor, baloanelor și sateliților

De asemenea, utilizatorii pot găsi pe pagină site-uri disponibile de urmărire a aeronavelor, baloanelor și sateliților.

În această toamnă, AARO intenționează să creeze un formular de contact pentru ca foștii angajați ai guvernului american sau alte persoane care au cunoștințe despre programele guvernamentale federale să poată trimite cu ușurință un raport dacă dețin informații relevante legate de UAP-uri.

De la înființarea sa în 2022, AARO a investigat aproximativ 800 de UAP-uri. Unele dintre fenomene au explicații inofensive, dar multe altele rămân misterioase și inexplicabile.

Interesul pentru UAP a crescut în acest an după ce fostul oficial al serviciilor de informații David Grusch a afirmat că Pentagonul mușamalizează dovezile legate de nave și forme de viață extraterestre. Grusch nu a putut aduce dovezi la o audiere în Camera Reprezentanților în această vară.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...