Se dau bani înapoi la pensii, sute de mii de pensionari au de câștigat: anunțul oficial al ministrului

Gabriel Peneș 11.01.2023, 10:01
Se dau bani înapoi la pensii, sute de mii de pensionari au de câștigat: anunțul oficial al ministrului

Se dau bani înapoi la pensii, sute de mii de pensionari au de câștigat. Peste 200.000 de seniori vor primi venitul aferent lunii ianuarie diminuat. Și asta, din cauză că guvernul decisese obligativitatea plății asigurărilor de sănătate, de 10%, de către cei cu pensii mai mari de 4.000 de lei. CCR a anulat decizia, declarând-o neconstituțională, doar că taloanele de pensie pentru luna ianuarie fuseseră deja tipărite. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a adus clarificări pe această temă.

Se dau bani înapoi la pensii, sute de mii de pensionari au de câștigat

Peste 200.000 de pensionari, cu pensii mai mari de 4.000 de lei, vor primi pensia diminuată cu 10% în ianuarie. Și asta, pentru că guvernul apucase să tipărească taloanele de pensie pentru ianuarie, cu respectivele sume oprite, înainte ca decizia Curții Constituționale să anuleze prevederea privind plata asigurărilor de sănătate de către acești pensionari.

În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi a subliniat că lucrurile trebuie clarificate, deoarece nu a fost nicio problemă sau greșeală de calcul, iar remedierea situației drepturilor cuvenite acestor pensionari se va reglementa odată cu plata pensiilor pe luna februarie.

„Nu, haideți să clarificăm, foarte, foarte, foarte bine, pentru că este în folosul cetățenilor. Nu a fost nicio problemă, nu a fost nicio greșeală. Calculul pensiilor, pensiile se plătesc lună pe lună. Noi, pentru a putea plăti, de exemplu, pensiile lunii februarie în februarie, astăzi, 10 ianuarie, închidem calculul pentru luna februarie. În data de 10 decembrie noi am închis calculul pentru luna ianuarie.

În data de 19, eu am făcut public tipărirea cupoanelor cu noile sume înscrise ale valorii punctului de pensie și cu noile sume din măsurile de sprijin. În data de 28 a fost decizia Curții Constituționale, eu nu cred că nimeni nu-și dorea ca să oprim plata a 4,8 milioane de cetățeni pentru a recalcula totul.

Vom remedia acest lucru, la calculul din luna februarie nu se va mai reține și vom revedea acest lucru, dar asta nu înseamnă că a fost o greșeală. A fost o cronologie a lucrurilor întâmplate”, a declarat Marius Budăi.

Se dau bani înapoi la pensii, sute de mii de pensionari au de câștigat: anunțul oficial al ministrului
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat când va fi remediată problema banilor opriți pentru plata CAS din pensiile mai mari de 4.000 de lei

Anunțul oficial al ministrului

Amintim că anunțul lui Marius Budăi a venit după ce pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei au primit mai puțini bani în luna ianuarie, după ce Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) le-a reținut contribuțiile de sănătate, în ciuda deciziei Curții Constituționale (CCR), care a declarat neconstituțională această măsură.

CCR a decis, pe 15 decembrie 2022, că mai multe prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 prin care a fost instituită obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru persoanele care obţin venituri din pensii mai mari de 4.000 de lei lunar sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea a reţinut că OUG nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

„Or, prin ordonanţă de urgenţă, nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituţie, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă”, și-a motivat CCR decizia.

Guvernul stabilise, la finalul anului 2021, ca anumite categorii de pensionari să plătească de la 1 ianuarie 2022 contribuții la asigurările de sănătate. Ordonanța de Urgență a introdus plata contribuției la asigurările de sănătate pentru persoanele care au pensii ce depășesc 4.000 de lei, iar CASS-ul de 10% se încasa numai pentru suma care depășește acest nivel.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....