Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a. Nu va putea fi deschisă decât peste 63 de ani

Badea Violeta 11.09.2022, 22:45
Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a. Nu va putea fi deschisă decât peste 63 de ani

Regina Elisabeta a II-a a scris o scrisoare în luna noiembrie a anului 1986. Aceasta este adresată locuitorilor din Sydney. Însă, ea a dat instrucțiuni clare cu privire la momentul în care ar trebui să fie deschisă. Regretatul monarh a fost șeful de stat al Australiei pentru o lungă perioadă de timp. Ea a avut o relație strânsă cu această țară. De altfel, Elisabeta a II-a a și vizitat Australia de aproximativ 16 ori în timpul domniei sale.

O scrisoare de la regină se află într-una dintre cele mai faimoase clădiri din Australia. Aceasta va fi deschisă în anul 2085

Puțină lume știe că în Australia există o scrisoare secretă scrisă de regretata regină Elisabeta a II-a. Acesta se află în clădirea istorică Queen Victoria și va rămâne închisă pentru încă 63 de ani.

Scrisoarea există deja de 36 de ani. Aceasta a fost scrisă de regină în noiembrie 1986, în timpul unei vizite de stat la locuitorii din Sydney. Au fost date instrucțiuni clare cu privire la momentul în care conținutul scrisorii ar trebui dezvăluit publicului.

O scrisoare semnată de regină și adresată Dreptului și Onorabilului Primar al orașului Sydney, Australia, menționează: „Salutări. Într-o zi potrivită aleasă de dumneavoastră, în anul 2085 vă rog să deschideți acest plic și să transmiteți cetățenilor din Sydney mesajul meu către ei”, se arată în scrisoare. Clădirea în care se află seiful a fost inaugurată în 1898 pentru a aduce un omagiu reginei Victoria cu ocazia Jubileului de Diamant al acesteia.

Citește și Mașina specială pe care o deținea Regina Elisabeta. Este a doua cea mai scumpă din lume!

Gândurile reginei Elisabeta in ultimele zile. Un cleric a povestit despre ce a vorbit suverana
Regina Elisabeta a II-a a decedat joi, 8 septembrie, la varsta de 96 de ani

Ce o lega pe regină de Australia

Monarhul britanic a fost șef de stat în Australia. În anul 1999, țara a organizat un referendum pentru a decide dacă dorește să devină republică.

Cu toate acestea, 54% din populația de la acea vreme s-a pronunțat pentru ca regina să rămână în continuare șef de stat. În consecință, poziția de șef de stat a reginei a rămas neabrogată.

Între timp, Regele Charles a deținut funcția de guvernator general al țării. Elisabeta a II-a a vizitat Australia pentru prima dată în anul 1954. Ea a fost primul monarh în funcție care a vizitat această țară. În total, regina a vizitat Australia de 16 ori.

Citește și Decesul Reginei Elisabeta a II-a. Funeraliile, pe 19 septembrie. Cortegiul funerar a ajuns în capitala Scoției!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...