Scene incredibile după cutremurul din Siria. 20 de luptători suspectaţi ca aparţinând grupării Stat Islamic au evadat dintr-o închisoare

Elena Avramescu 07.02.2023, 07:57
Scene incredibile după cutremurul din Siria. 20 de luptători suspectaţi ca aparţinând grupării Stat Islamic au evadat dintr-o închisoare

Scene desprinde parcă din filme în cursul zilei de ieri, după ce în jur de 20 de luptători suspectaţi ca aparţinând grupării Stat Islamic (SI) au evadat dintr-o închisoare siriană în timpul unei revolte produse în urma cutremurului care a zguduit luni regiunea, a notat AFP.

Evadare în grup dintr-o închisoare din Siria în timpul cutremurului devastator

Închisoarea militară Rajo se află aproape de graniţa cu Turcia, mai precis în nord-vestul Siriei, găzduieşte aproximativ 2.000 de deţinuţi, dintre care circa 1.300 sunt suspectaţi că ar fi luptat pentru SI, iar printre prizonieri se numără şi luptători kurzi, conform unei surse din cadrul închisorii.

„În urma cutremurului care a afectat pe Rajo, deţinuţii au declanşat o revoltă şi au preluat controlul asupra unor părţi ale închisorii. Aproximativ 20 de prizonieri au evadat. Se presupune că sunt membri ai SI”, a declarat sursa anonimă pentru AFP.

Închisoarea Rajo este controlată de forţele pro-turce, fiind localizată într-o zonă extrem de periculoasă din Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a fost cel care a confirmat apariţia unei revolte în această închisoare, dar a precizat că nu este în măsură să afirme dacă s-a produs vreo evadare.

Se pare că seismul de ieri, cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, al cărui epicentru s-a aflat la mai puţin de 100 km de Rajo, în apropiere de Gaziantep, pe teritoriul Turciei, a slăbit în mod semnificativ uşile şi pereţii închisorii, conform sursei citate.

20 de luptatori suspectati ca apartinand gruparii Stat Islamic au evadat dintr-o inchisoare
Inchisoare din Siria

Din nefericire, cutremurul şi replicile sale au ucis peste 3.800 de persoane, dintre care peste 1.440 în Siria, potrivit unui bilanţ care, probabil, va creşte.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a lăsat un mesaj pe Twitter, în care s-a adresat tuturor cetățenilor afectați.

„Sperăm că vom trece împreună de acest dezastru cât mai curând posibil și cu cele mai mici pagube”, a spus acesta.

Tot în cursul zilei de ieri, Agenția pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia a solicitat ajutor comunității internaționale, după ce sudul țării a fost lovit de cutremurul devastator.

AFAD a ținut să precizeze că are nevoie de ajutor internațional pentru căutări și salvare, iar Crucea Roșie din Turcia a trimis rezerve suplimentare de sânge în zonele afectate și cere ajutor oamenilor să doneze sânge.

Seismul din sudul Turciei a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri. Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Cutremurul a fost urmat de 42 de replici în decurs de două ore, a transmis Ministerul pentru gestionarea dezastrelor interne și a situațiilor de urgență din Turcia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...