Scandalul în care a fost implicat What’s Up, final revoltător! Ce au făcut polițiștii după ce au ajuns la fața locului

Rădulescu Valentin 09.06.2020, 19:20

Pe planul profesional artistul nu a mai reușit să atragă atenția, dar reușește însă prin mai multe controverse. Whats’up a creat recent mai multe scandaluri, iar astfel a avut parte de probleme cu oamenii legii. De ce au avut parte polițiștii când au ajuns să oprească ultimul scandal?

What’s Up a fost implicat într-un scandal cu final revoltător!

Scandalul a pornit luni, în jurul orei 21:00, atunci când artistul a început să se bată cu mai mulți vecini, iar pentru a aplana conflictul au intervenit și polițiștii. Potrivit informațiilor, totul ar fi pornit pentru că un vecin care s-a prezentat la ușa artistului cu copilul în brațe. Acesta l-a rugat să dea muzica mai încet, moment în care Whats’up a răbufnit. Scandalul a durat aproape o oră, iar din spusele martorilor acesta ar fi fost drogat și băut. După ce autoritățile au ajuns la fața locului, artistul a început să se mai liniștească, dar nu fără a înceta să înjure ca ușa cortului și să îi amenințe pe vecini. Scena îngrozitoare a luat sfârșit abia când părinții lui au ajuns acasă.

„Vecinul a venit cu copilul în brațe. Nu a vorbit omul urât, doar l-a rugat frumos. What’s Up a început să îl înjure și să îl gonească, ba chiar a încercat să îl lovească pe vecin, fără să-i pese că putea lovi copilul fără să vrea. Desigur, că imediat au ieșit și alți vecini care au încercat să aplaneze conflictul, însă mai tare l-a provocat pe cântăreț, care a făcut circ, a sărit să îi bată pe toți. Urla și se manifesta îngrozitor.

„Era extrem de agresiv și de tulburat. Cel mai probabil era și drogat și băut. Când au venit polițiștii s-a mai potolit puțin, dar tot urla și înjura, amenințând că ne calcă în picioare pe toți. Scandalul a durat mult, aproape o oră. Copilul vecinului s-a speriat teribil, a început să plângă în hohote. Nu a vrut să între în casă decât în momentul în care au ajuns părinții lui. Săracii părinți, le era tare rușine”, ne-a mărturisit unul dintre vecinii implicați în scandal.”, ne-au mărturisit vecinii.

Scandalul în care a fost implicat What’s Up, final revoltător! Ce au făcut polițiștii după ce au ajuns la fața locului
Scandalul în care a fost implicat What’s Up, final revoltător! Ce au făcut polițiștii după ce au ajuns la fața locului

Vecinii nu au depus plângere

De mila părinților, vecinii nu au vrut să depună plângere împotriva lui. Artistul mai are probleme cu legea, iar încă o plângere l-ar putea băga în probleme grave. Whats’up a mai fost implicat într-un scandal cu autoritățile atunci când soția sa a sunat la poliție, acesta a devenit foarte agresiv și a început să îi lovească, iar echipa de intervenție l-a pus la pământ și l-a încătușat. Asupra lui s-au găsit droguri și s-a ales cu o măsură de control judiciar timp de 60 de zile.

„What’up mai are probleme cu legea, iar o altă plângere i-ar aduce grave probleme. Vecinilor li s-au făcut milă de mama lui, care și-a cerut iertare în fel și chip. Femeia a promis că nu se va mai întâmpla, dar noi nu credem. Cred că ar trebui internat într-o clinică de dezintoxicare, altfel va merge din rău în mai rău”, ne-au mărturisit sursele noastre.

Urmăriți Impact.ro și pe