S-a dat startul sezonului de schi în staţiunea Harghita Mădăraş, unde funcţionează o singură pârtie

Elena Avramescu 03.12.2021, 15:36
S-a dat startul sezonului de schi în staţiunea Harghita Mădăraş, unde funcţionează o singură pârtie

În staţiunea Harghita Mădăraş s-a deschis sezonul de schi în urmă cu câteva zile, însă funcţionează o singură pârtie de schi momentan, iar o a doua pârtie este posibil să poată fi folosită din acest weekend. Mai precis este deschisă pârtia Kicsi Sugo, pe care deja se află un strat de zăpadă artificială de 30 de centimetri, iar tunurile de zăpadă au fost pornite şi pe pârtia Kicsi Mihaly, care ar putea fi funcţională începând de sâmbătă.

S-a dat startul sezonului de schi în staţiunea Harghita Mădăraş

Până acum a nins în zonă, vremea nu este capricioasă iar condiţiile de schi sunt excelente, pe pârtie fiind prezenţi mai mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă.

Pârtia Kicsi Sugo este una de dificultate uşoară, cu o lungime ce nu depășește 200 de metri, în vreme ce pârtia Kicsi Mihaly are o dificultate medie, cu o lungime de 300 de metri. Ambele pârtii beneficiază de transport pe cablu. În plus, pentru a urca în staţiune cu maşina se recomandă folosirea cauciucurilor de iarnă, echipate cu lanţuri antiderapante sau folosirea maşinilor cu tracţiune 4×4.

Cu toate acestea, există restricţii de circulaţie pentru cei care merg în zonă, mai precis între orele 10:00-14:00 se circulă doar către munte, astfel că este interzisă coborârea în acest interval, iar între orele 14:00-17.30 se circulă doar la vale, urcarea fiind interzisă în acest interval.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat că salvatorii montani se pregătesc de zor pentru acest sezon de iarnă, despre care crede că va fi la fel de dificil precum cel de anul trecut.

S-a dat startul sezonului de schi in statiunea Harghita Madaras
Statiunea Harghita Madaras

Preconizăm că şi în acest an va fi un sezon greu, pentru că avem foarte multe pârtii, cel puţin 20 şi sigur va fi aglomeraţie, pentru că sunt foarte mulţi oameni care numai în ţară se pot duce la schi, din cauza restricţiilor impuse în străinătate, în context pandemic. Iar asta implică şi un număr mare de accidente, cum a fost şi anul trecut, a spus Fekete Örs.

În plus, Fekete Örs i-a avertizat pe iubitorii de drumeţii că în zonele montane este zăpadă, astfel că trebuie să se pregătească corespunzător.

Deja sunt probleme, pentru că oamenii cred că dacă aici, în oraş, este vreme frumoasă şi nu este zăpadă, nici pe munte nu este, ceea ce este total fals, pentru că pe munte avem zăpadă, avem frig, avem ceaţă şi trebuie echipament de iarnă.

Dacă se duc în drumeţie trebuie să aibă în vedere că pe munte este iarnă, trebuie să se informeze din timp despre traseu, să anunţe salvamontiştii, să aibă în vedere refugiile montane, unde se pot adăposti în caz de vreme rea, să ţină cont că se întunecă foarte repede, după ora 17.00 este întuneric şi dacă nu pornesc la timp către casă vor avea nevoie de lanterne, de frontale.

De asemenea, să ţină cont că acumulatorul telefonului se poate descărca mult mai repede, din cauza frigului. Dacă vor ţine cont de toate acesta, atunci sperăm că nu vom avea probleme, a spus şeful salvamontiştilor harghiteni.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...