Cel mai frumos traseu din Munţii Bucegi. Ce poți vedea pe drumul care leagă Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Şapte Izvoare

Emanuela Pană 21.11.2021, 12:09
Cel mai frumos traseu din Munţii Bucegi. Ce poți vedea pe drumul care leagă Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Şapte Izvoare

Pentru că Munții Bucegi sunt foarte aproape de București, cei ce iubesc natura, verdele pădurii și traseele montane se pot deconecta de agitația și zgomotul orașului sufocant măcar pentru un weekend. Aici vă așteaptă unul dintre cele mai frumoase trasee, cu un grad de dificultate mediu. Exceptând poteca plină de pietre alunecoase, pentru care ar fi bine sa ai bocanci, nu vei întâmpina probleme. Ce poți vedea pe drumul care leagă Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Şapte Izvoare, afli în continuare.

Cel mai frumos traseu din Munţii Bucegi

Traseul despre care vom vorbi astăzi este unul splendid, fapt pentru care merită parcurs cel puțin o dată în viață. După cum spuneam și mai sus, distanța București – Munții Bucegi este una destul de mică, astfel că dacă nu ai mașină personală vei ajunge din Capitală la poalele munților în mai puțin de 2 ore cu trenul. Mai exact, 1 oră și 40 de minute cu trenurile InterRegio.

Intrarea pe traseu se face urmărind marcajul cu cruce albastră, pe lângă Campingul Zănoaga. În doar câteva minute vei ajunge într-o poieniță deschisă, de unde vei putea admira înălțimile stâncilor, dar și cursul râului Ialomița, la al cărui braț vei porni la drum pe o potecă îngustă, străjuită pe o parte de roci, iar pe cealaltă de fluxul neobosit al apei.

După ce vei ajunge la primul din cele două poduri care traversează râul, te vei afunda în sălbăticia pădurii, printre blocurile de piatră îmbrăcate în mușchi și tufe înalte de brusture. Râul îți va fi un prieten fidel, spărgând cu mici cascade monotonia, la fel ca stropii mari de rouă și floricelele care te îmbie să te oprești, să le admiri și să le miroși.

Vei observa că cel de-al doilea pod este pe jumătate luat de viitură, însă îți vor facilita drumul până pe cealaltă parte niște bușteni căzuți peste apă, aflați la câțiva zeci de metri în stânga. Vei continua pe aceeași cărare pietroasă, coborând prin poienițe mici, presărate cu brazi, ca după aproximativ 2 ore să ajungi la prima destinație.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și: Ce mistere ascunde Lacul fără fund din Munții Buzăului. Mai este numit și Lacul Vulturilor

Ce poți vedea pe drumul spre destinație

După cele aproximativ 2 ore de mers pe jos, vei ajunge la Lacul Scropoasa, un lac de baraj artificial, care te va impresiona prin culoarea verde-turcoaz a apei – motiv pentru care este atât de îndrăgit de turiști și de iubitorii de expediții montane.

Cel mai frumos traseu din Munţii Bucegi. Ce poți vedea pe drumul care leagă Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Şapte Izvoare
Cel mai frumos traseu din Munţii Bucegi. Ce poți vedea pe drumul care leagă Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei și Cascada Şapte Izvoare

Odată ajuns la Scropoasa ai două opțiuni: fie continui traseul spre Cheile Orzei, fie traversezi barajul și mergi direct la Cascada 7 Izvoare, a cărei apă este considerată a fi cea mai pură din România. Se povostește că Nicolae Ceaușescu, „Marele Cârmaci“, ar fi crezut că în apele ei se află secretul nemuririi, restricționând din acest motiv accesul în zonă.

În prezent, minunata cascadă poate fi admirată de ochii oricui, iar ceea ce face ca imaginea ei să fie demnă de albumul cu poze e căsuța amplasată deasupra ei, despre care numeroși turiști își pun întrebări: A cui este?, Cine o folosește?, etc.

În această zonă se poate ajunge și cu mașina, direct, pe DJ 714 în direcția Moroieni. De acolo, un drum forestier te va conduce până în dreptul cascadei. Totodată, de la Cascada 7 Izvoare se poate face cale întoarsă pe același drum, care, straniu, e coborâtor la dus și în urcare la întors.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...