Rușii se laudă că au lichidat „mercenari polonezi” în Ucraina. Anunțul Ministerului Apărării de la Moscova

Ioana Bucur 15.04.2022, 16:09
Rușii se laudă că au lichidat „mercenari polonezi” în Ucraina. Anunțul Ministerului Apărării de la Moscova

În ziua 51 a războiului din Ucraina, rușii anunță, printr-un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, că ar fi lichidat 30 de mercenari polonezi într-un atac aerian din nord-estul țării vecine. Informația vine la doar două zile de la declarațiile dure ale președintelui Poloniei.

Rusia anunță că a „lichidat” 30 de mercenari polonezi

Preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milos Vystrcil, vicepreşedintele Senatului, Jiri Ruzicka, senatorul Pavel Fischer, precum şi senatori polonezi în frunte cu Tomasz Grodzki au călătorit cu trenul până la Kiev, răspunzând invitației preşedintelui Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

„Suntem pregătiţi să vorbim în parlamentul ucrainean şi presupun că vom vizita şi satele din suburbii (ale Kievului) care au fost afectate semnificativ de agresorul rus, inclusiv genocidul care a avut loc acolo”, a spus Vystrcil la sosirea la Kiev.

Și președintele polonez, Andrzej Duda, a vizitat Kievul. Liderul a declarat că ceea ce face Rusia în Ucraina nu este un simplu război, țara invadatoare fiind vinovată de „terorism și cruzime”.

„Nu este război, este terorism. Dacă cineva trimite avioane şi soldaţi să bombardeze zone rezidenţiale şi să omoare civili, nu este război. Este cruzime, banditism, terorism”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Reacția Rusiei a venit vineri, sub forma unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova potrivit căruia armata rusă a „lichidat” treizeci de „mercenari polonezi” în timpul unui atac aerian din nord-estul țării invadate.

„În atacul aerian, un detaşament de mercenari dintr-o companie militară privată poloneză (…) a fost lichidat în satul Iziumsk, în regiunea Harkov.

Până la 30 de merceanri au fost eliminaţi”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Rușii se laudă că au lichidat „mercenari polonezi” în Ucraina. Anunțul Ministerului Apărării de la Moscova
Teatrul de război din Ucraina

Moscova continuă amenințările

O eventuală aderare a Suediei și Finlandei la NATO a încins spiritele la Moscova. Ministerul rus de Externe a amenințat, printr-un purtător de cuvânt, că acest scenariu va avea consecințe asupra acestor țări, care vor ajunge, de fapt, „în prima linie a NATO”.

Aceasta a spus că cele două țări scandinave „trebuie să înţeleagă consecinţele unei asemenea măsuri asupra relaţiilor noastre bilaterale şi arhitecturii securităţii europene în întregul său”.

„Să fie membre NATO nu le va consolida securitatea naţională. De facto, (Finlanda şi Suedia) se vor afla în prima linie NATO”, a spus Maria Zaharova.

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actualul număr doi în Consiliul rus de Securitate, a anunat că, dacă Finlanda şi Suedia aderă la NATO, Rusia îşi va consolida mijloacele militare – nucleare – la Marea Baltică şi în apropierea Scandinaviei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...