Rudel Obreja, mesaj tulburător, după ce a aflat că are cancer „cu metastaze”. „Vreau să trăiesc, orice amânare îmi complică șansele”

Sorin Barbu 17.07.2022, 21:21
Rudel Obreja, mesaj tulburător, după ce a aflat că are cancer „cu metastaze”. „Vreau să trăiesc, orice amânare îmi complică șansele”

Rudel Obreja a aflat acum câteva zile că este bolnav de cancer și a transmis autorităților un mesaj prin care solicită să primească ajutor medical de specialitate. Fostul președinte al Federației Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, cere să-i fie întreruptă pedeapsa și a explicat în ce condiții este deținut.

Rudel Obreja își dorește să-i fie întreruptă pedeapsa pentru a putea beneficia de tratament medical de specialitate

Rudel Obreja a aflat zilele trecute că are cancer. Un jurnalist a povestit cât de greu i-a fost fostului pugilist să ajungă la medici specializați. Gardienii l-au bănuit că este „ipohondru” și că suferă de stres din cauza faptului că este închis, așa că i-au amânat vizita la spital. La „Floreasca”, fostul președinte al Federației Române de Box a aflat că are cancer, iar acum a transmis un mesaj de pe patul de spital în care solicită să fie ajutat să primească ajutor de specialitate.

„Dragii mei prieteni, tin să vă mulțumesc din inimă tuturor celor care v-ați mobilizat exemplar în susținerea cauzei mele, a VIEȚII MELE, a DREPTULUI de a TRĂI, alături de soție, de copiii mei, de voi toți.

Am nevoie de tratament in condiții UMANE, de grija medicilor și a familiei mele, extrem de importante în contextul actual și iată de ce:

– stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte;
– sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp , zi și noapte
– nu am telefon, doar 5 vizite PE LUNĂ ale soției, deci nu am capacitatea de mișcare pentru a începe tratament sau operație chirurgicală.

Cer să mi se recunoască DREPTUL conferit de Lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate!

VREAU SĂ TRĂIESC! Dar pentru asta am nevoie de Proceduri… Rog respectuos Comisia de specialitate din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, să se constituie în timp util pentru întocmirea și prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât Instanța de Judecată să se poată pronunța la termenul deja stabilit pentru data de 20.7.2022. Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiza al INML îmi complică șansele!

Actele aflate la Dosarul medical, întocmite de cele doua Spitale sunt CLARE, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML. Am cancer cu metastaze. CRUNT! Cu VOIA LUI DUMNEZEU, am șanse să mă pot trata/opera. Repet, orice întârziere le diminuează!

Chiar dacă am avut parte de două condamnări NELEGALE, de încălcarea Legilor și a Constituției României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte. După cum vedeți, apelez la Respectarea Legii, în această Țară… OPTIMIST…CURABIL… măcar de CANCER!”, a transmis Rudel Obreja prin intermediul contului de facebook.

Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare în „dosarul Gala Bute”

Rudel Obreja a stat mulți ani în închisoare. Prima oară a fost condamnat la șapte ani de închisoare, dar a fost eliberat după ce a invocat alcătuirea ilegală a completurilor de 5 judecători. Acum a primit alți cinci ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” în care și Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare. Cei din dosar au fost acuzați de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Urmăriți Impact.ro și pe