Roxana Nemeş aruncă bomba. Cine câştigă, de fapt, Survivor România 2021

Ioana Bucur 15.04.2021, 10:00

A plecat în lacrimi din Republica Dominicană, știind că mai avea multe de demonstrat în competiție. Acum, Roxana Nemeș aruncă bomba. Cine câştigă, de fapt, Survivor România 2021? Vedeta nu s-a mai abținut și a spus tot ce a avut pe suflet.

Cine câştigă, de fapt, Survivor România 2021

Roxana Nemeș a izbucnit în lacrimi în momentul în care s-a anunțat că ea va fi cea care părăsește competiția din Republica Dominicană. Cu toate că a început în forță experiența Survivor România 2021, condițiile grele din junglă, efortul fizic și stresul uriaș și-au pus amprenta atât pe psihicul cât și pe organismul ei. După ce s-a întors în România, fosta concurentă a aflat că problemele medicale cu care se confrunta din timpul competiției ar putea să o ducă pe masa de operație. Încercând să evite bisturiul chirurgilor, a dezvăluit că a început un tratament și ține și o dietă specială.

„Mă simt din ce în ce mai bine, am început să fac toate analizele. Nu mă așteptam să ies din cauza sănătății. Am început într-o zi să simt o durere surdă de stomac, nu mi-am făcut griji și, după patru zile, la un joc, am simțit că mă înțeapă foarte tare și am mers să fac o ecografie. Acum urmez un tratament și sper să nu fie nevoie de intervenție chirurgicală. Țin și o dietă. De aceea nu m-am întors în junglă, unde mâncam numai cocos și ce primeam din recompense, în cazul în care câștigam.

Sper să nu fie nevoie (n.r. – operație), încă simt o jenă când mă agit puțin sau când mănânc ceva ce nu este indicat. O să fac toate analizele, la ecografia din Dominicană mi-au spus că este vorba de o inflamație. Voi merge la consult după ce termin analizele”, a spus Roxana Nemeș, într-un interviu pentru Click!.

Roxana Nemeș, la Survivor România 2021
Roxana Nemeș, la Survivor România 2021

Roxana a vorbit și despre tensiunile uriașe din echipa Faimoșilor. Artista i-a dat dreptate Alexandrei Stan, care a dezvăluit că în tabăra vedetelor din Republica Dominicană este o adevărată „mâncătorie”: „Strategii se fac, este un joc și de strategie. Sebastian și Zanni nu aveau liniște, faceau încontinuu strategii. Culiță este și el un strateg foarte bun, dar este mai subtil. Însă în ultimul timp am început să ne înțelegem foarte bine, ne-am asumat lucrurile, am vorbit mult mai deschis. De când a venit, Sebastian Chitoșcă, deși nu e băiat rău, a încercat să câștige oamenii prin manipulare. El este cel care tulbură apele, face din țânțar armăsar”.

Roxana Nemeş aruncă bomba: „Am fost șocată”

Totuși, se pare că este și loc de prietenii în concursul de la Kanal D. Artista a explicat că a rămas și acum în relații bune cu fostele sale coechipiere Majda, Alexandra și Simona și că mai vorbește „și cu băieții”. Cât despre cine câştigă, de fapt, Survivor România 2021, situația nu îi este tocmai clară:

„Am fost șocată când a ieșit Ana Porgras, în competiția asta este greu să faci predicții. La început, credeam că Zanni are cele mai mari șanse, acum nu mai sunt așa convinsă. Culiță și Jador au șanse să ajungă în finală. O văd și pe Elena câștigătoare. M-aș bucura să câștige cineva din echipa roșie, dar nu se știe. Și Războinicii au concurenți cu șanse reale să câștige trofeul”, a spus Roxana Nemeș, pentru aceeași sursă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...