România, în mijlocul „războiului” dintre NATO şi Rusia. Ce se întâmplă acum la Marea Neagră

Iancu Andreea 26.01.2021, 11:46
România, în mijlocul „războiului” dintre NATO şi Rusia. Ce se întâmplă acum la Marea Neagră

Conflictul dintre NATO și Rusia se intensifică la Marea Neagră, iar România se află la mijlocul confruntărilor celor două mari puteri. Prezența militară a americanilor pare să îi deranjeze pe ruși, care au luat decizia de a acționa recent împotriva unui distrugător american. Pe de altă parte, nici americanii nu se lasă mai prejos și e asigură că liniștea și pacea se păstrează la Marea Neagră.

Zona Mării Negre, scena de luptă dintre NATO și Rusia

Aviația și tehnica militară a celor două mari puteri au devenit tot mai prezente în spațiul Mării Negre. Ambii aliați acuză de șicane adversarul său, în timp ce americanii susțină că își doresc să îi protejeze pe partenerii NATO de puterea de la Moscova, ce a devenit tot mai impunătoare și agresivă după anexarea Crimeei. SUA a fost deranjată recent de aviația rusă, care a organizat zboruri deasupra apelor neutre ale Mării Negre pentru a detecta și anihila un distrugător american, potrivit adevarul.ro. Acesta este purtătorul rachetelor din clasa Arleigh Burke USS Donald Cook (DDG-75) și se ocupă cu o misiune de rutină în regiune. Purtătorul de rachete avea alături și nava de alimentare alimentare USNS Laramie (T-AO-203), din clasa Henry J. Kaiser.

Rușii au venit în recunoaștere cu șase avioane de luptă. Acestea erau două avioane de vânătoare Su-27, două avioane de vânătoare Su-30SM şi două avioane de bombardament Su-24M. Manevrele tehnicii militare rusești nu reprezintă o premieră, același distrugător american fiind vânat și în data de 24 noiembrie 2020. De asemenea, și în luna iulie, pe data de 27, zece avioane au fost dislocate în Crimeea și au simulat un atac asupra unui alt distrugător, USS Porter (DDG 78).

Totodată, și aeronavele F-16 fighting Falcon ale US Air Force și Forţelor Aeriene Române au făcut un exercițiu de anihilare a apărării ruse la Marea Neagră. Piloții români și americani ai avioanelor F-16 Fighting Falcon din Escadrila 53 Warhawks a Bazei Aeriene 86 Borcea, respectiv, 31st Fighter Wing, Baza aerină Aviano, Italia, au executat un exerciţiu complex în Marea Neagră cu puțin timp înainte de manevrele rusești, conform sursei citate.

Forțele rusești și cele NATO, în exercițiu la Marea Neagră
Forțele rusești și cele NATO, în exercițiu la Marea Neagră

SUA își întărește colaborarea NATO

Pe de altă parte, vestea unor astfel de manevre de război în spațiul apropiat României a pus problema siguranței naționale. Analiștii din domeniul militar consideră că astfel de incidente sunt frevent întâlnite în regiune, însă nu ar trebui să ne îngrijoreze.

Prezenţa noastră înaintată şi relaţia bilaterală puternică cu prietenul şi aliatul nostru, România, ne asigură capacitatea de a răspunde oricărei ameninţări, a declarat generalul Jeff Harrigian, comandantul forţelor aeriene americane din Europam citat de adevarul.ro.

De asemenea, analistul militar Aurel Cazacu a explicat pentru sursa citată că Marea Neagră reprezintă o zonă sensibilă, de care americanii sunt conștienți.

Partea americană a realizat că Marea Neagră este un punct sensibil, o zonă strategică, a înţeles să protejeze aliaţii din zonă şi ne-a transmis astfel mesajul «Suntem alături de voi!». Aceste demonstraţii de forţă ale Rusiei în zonă nu trebuie să ne inducă o stare de panică, dar este obligatoriu să ne arătăm preocupaţi pentru a dota Armata cât mai bine, pentru că numai aşa putem sta cât de cât liniştiţi. Numai cu armament performant putem fi alături de partenerii americani în astfel de misiuni de descurajare a Rusiei, a explicat Aurel Cazacu.

Totodată, se pare că noua administrație Biden își dorește să întărească colaborările militare din cadrul NATO. Astfel, teatrele de operații din Afganistan și Irak, unde România a luat parte ca aliat, reprezintă o piatră de temelie în relațiile dintre România și SUA.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...