Rețetă specială de omletă italiană. Ce ingrediente îi dau savoare

Ana Anitoiu, Mihai Roșoiu 12.02.2021, 10:29
Rețetă specială de omletă italiană. Ce ingrediente îi dau savoare

O rețetă specială de omletă italiană este extrem de utilă atât pentru mic dejun, cât și pentru prânz sau cină, atunci când nu vrei să petreci prea mult timp în bucătărie, dar ai poftă de ceva gustos și sățios. Preparatul se face cu câteva ingrediente foarte accesibile, iar modul de pregătire este foarte simplu.

Rețetă specială de omletă italiană. Ingrediente

  • 6 ouă
  • 100 de mililitri de smântână pentru gătit, cu 15% grăsime
  • 1 dovlecel mic
  • 2 morcovi
  • O lingură cu unt
  • 2 linguri cu ulei de măsline
  • O jumătate de legătură de mărar
  • 1 linguriţă cu boia dulce
  • Sare și piper după gust
Reteta speciala de omleta italiana. Ce ingrediente ii dau savoare
Frittata, in tigaie

Rețetă specială de omletă italiană. Mod de pregătire

Înainte de orice altceva, se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Apoi, se curăță morcovii și dovlecelul, ce se dau prin răzătoarea mare. După aceea, se scurge foarte bine dovlecelul și se toacă mărarul. Când și acești pași sunt gata, se încinge o tigaie din fontă, se pun cele două linguri cu ulei de măsline și lingura cu unt și se călesc legumele până când devin moi.

Separat, într-un bol încăpător, se bat cele șase ouă cu sare și piper după gust. Apoi, se adaugă smântâna lichidă, mărarul tocat și lingurița cu boia dulce. Se amestecă bine, după care se toarnă totul în tigaia cu morcovi și dovlecel. Se omogenizează compoziția și se dă focul la mic. Tigaia trebuie să fie acoperită cu un capac și să mai fie lăsată pe aragaz pentru două sau trei minute. Apoi, se dă la cuptor pentru alte 8 sau 10 minute, până când omleta sau frittata se rumenește.

Beneficii ale consumului de ouă pentru organism

Rețeta de mai sus este sănătoasă, mai ales că se bazează pe ouă, ce reprezintă super-alimente, cu numeroase beneficii pentru organism. Bogate în vitamine precum A, B2, B5, B6, B12, D, E, K, acid folic, seleniu, fosfor, calciu, zinc, precum și în acizi graşi Omega 3, cu rol în reducerea inflamaţiilor în organism, mai ales la nivelul vaselor de sânge şi încheieturilor, ouăle previn apariția unor afecțiuni cum ar fi osteoartrita sau bolile cardiace. Totodată, ele ar preveni unele forme de cancer, mai ales cancerul la sân.

De asemenea, consumul de ouă crește nivelul de colesterol sănătos din organism, scăzând riscul de boli de inimă sau de accidente vasculare cerebrale. În plus, acest aliment reprezintă un aliat al vederii ce ține la distanță afecțiunile oculare, datorită luteinei și zeaxantinei conținute în gălbenuș. Unele studii au arătat că aceste substanțe au capacitatea de a reduce considerabil riscul de apariție a cataractei şi a degenerescenţei maculare ce se întâlnesc mai ales în rândul vârstnicilor. Mai mult, ouăle sunt bogate de vitamina A, a cărei lipsă poate duce chiar la orbire.

Cum recunoști un ou stricat

Una dintre modalitățile prin care se poate deosebi un ou stricat de unul bun pentru consum este să fie făcut testul în apă. Se umple un vas de sticlă sau un borcan cu apă rece și se scufundă ouăle. Un ou proaspăt, de cel mult patru zile, va sta orizontal pe fundul vasului, deoarece este mai greu decât unul vechi.

În cazul în care oul se scufundă, dar stă puțin ridicat, înseamnă că acesta are în jur de o săptămână. După două sau trei săptămâni, oul se scufundă, dar poziția lui va fi verticală. În cazul în care oul plutește, acesta ar trebui să fie mai degrabă aruncat la gunoi. Citește AICI mai multe metode prin care îți poți da seama dacă un ou este bun!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...