Regina Elisabeta s-ar fi vindecat deja de Covid. Deja a discutat cu premierul Boris Johnson

24 02. 2022, 18:12

În vârstă de 95 de ani, diagnosticul anunțat duminică a dat motive mari de îngrijorare britanicilor. Patru zile mai târziu, însă, surse de la Palatul Buckingham au dezvăluit că Regina Elisabeta s-ar fi vindecat deja de Covid, trecând prin boală doar cu simptome ușoare. Monarhul a vorbit deja cu premierul Boris Johnson printr-ul apel video de la Castelul Windsor.

La patru zile după testare, Regina Elisabeta s-ar fi vindecat deja de Covid

Duminică, 20 februarie 2022, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost testată pozitiv Covid-19. Cel probabil, ea a fost infectată pe 8 februarie, în timpul unei întâlniri cu fiul său, Prințul Charles, confirmat pozitiv doar două zile mai târziu.

Vestea a stârnit un val uriaș de îngrijorare în rândul britanilcilor. În vârstă de 95 de ani, monarhul a avut din ce în ce mai puține apariții publice, mai ales după ce a petrecut o noapte în spital, în luna octombrie a anului trecut.

„Majestatea Sa continuă să-şi exercite sarcinile uşoare. Niciun alt angajament nu a fost prevăzut pentru această săptămână”, a indicat Palatul într-un comunicat al agenţiei PA Media, fără a face precizări despre sănătatea suveranei în vârsta de 95 de ani, ale cărei simptome au fost descrise drept „uşoare”, scrie AFP.

Cele două audiențe ce ar fi trebuit să aibă loc joi „vor fi amânate la o dată ulterioară” au adăugat reprezentanții Palatului Buckingham.

Regina Elisabeta

„Nu e rău pentru 95 de ani!”

Miercuri seara, surse din interiorul Palatului au dezvăluit că Regina Elisabeta s-ar fi vindecat deja de Covid, ea prezentând doar simptome ușoare ale bolii, scriu jurnaliștii de la The Sun. Mai mult, ea ar fi putut să aibă întâlnirea săptămânală cu premierul Boris Johnson printr-un apel video de la Castelul Windsor.

„Ea deja a trecut peste Covid, este uimitor când mă gândesc că a scăpat atât de repede.De aceea este așa o inspirație. Test pozitiv duminică, întâlnire cu prim-ministrul miercuri. Nu e rău pentru 95 de ani!” a mai spus sursa citată.

După perioada de refacere post-Covid, agenda lunii martie a Reginei este destul de aglomerată.: se va întâlni cu sute de membri ai Corpului Diplomatic, la Windsor. În 14 martie, urmează să participe la Serviciul Commonwealth de la Westminster Abbey. În 29 martie, va fi prezentă la slujba de pomenire a Ducelui de Edinburgh.

Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, a fost infectat pentru a doua oară cu virusul Covid-19. Câteva zile mai târziu și soția sa, Camilla, a intrat în carantină, în urma unui test cu rezultat pozitiv. Ducesa de Cornwall a stat în izolare timp de zece zile.