Realitatea românească pe care ți-ai dori să nu o știi: de unde își iau românii știrile în 2023

Gabriel Peneș 15.06.2023, 12:37
Realitatea românească pe care ți-ai dori să nu o știi: de unde își iau românii știrile în 2023

Românii sunt mari consumatori de știri, în general. Doar că realitatea arată, conform unui studiu făcut de Institutul Reuters, că sursa principală de informare au devenit rețelele sociale și nu televiziunile sau presa scrisă. Iar o anumită aplicație, extrem de populară mai ales printre tineri, este cea mai folosită pentru informare în România, din toată Europa.

Realitatea românească pe care ți-ai dori să nu o știi

Un studiu realizat de Institutul Reuters din cadrul Universității Oxford, Digital News Report 2023, arată că interesul pentru știri a scăzut în ultimii șase ani, la nivel mondial, cu aproximativ 25%. Raportul a fost întocmit pe baza unui sondaj online efectuat pe aproximativ 94.000 de adulți, realizat în 46 de țări.

Explicația pentru această tendință ar fi aceea că oamenii se feresc de știri, în special de cele despre războiul din Ucraina și despre creșterea costului vieții, pentru a-și păstra echilibrul psihic.

Peste o treime din populația mondială (36%) evită câteodată sau deseori știrile, arată un raport al Institutului Reuters din cadrul Universității Oxford. Doar 48% din oamenii din întreaga lume sunt foarte sau extrem de interesați de știri, în scădere față de 63% în 2017, relatează BBC.

Internetul a devenit principala sursă de știri, în detrimentul televiziunilor și al presei scrise. Același lucru se întâmplă și în România, unde online-ul, incluzând rețelele sociale este folosit de 70% dintre români pentru a se informa, în scădere, totuși, față de 86% înregistrat în 2022.

Pe locurile următoare se află televiziunile, cu 61% (74% în 2022), rețelele sociale luate separat, cu 47% (63% în 2022) și printul, cu doar 10%, față de 22%, în 2022.

Realitatea românească pe care ți-ai dori să nu o știi: de unde își iau românii știrile în 2023
Pentru 16% dintre români TikTok este principala sursă de știri, un record pentru Europa, conform raportului Institutului Reuters

De unde își iau românii știrile în 2023

România este campioană europeană în ceea ce privește folosirea TikTok pentru știri, deși populara aplicație este renumită mai ales pentru clipurile sale scurte. 16% dintre români folosesc, totuși, TikTok, pentru se informa, ocupând primul loc în Europa la acest aspect. Țara noastră este urmată de Bulgaria, 12%, Polonia, 11% și Ungaria, 9%.

Și la nivel mondial, TikTok este folosit pentru informare îndeosebi de către tineri. Una din cinci persoane (20%) din persoanele de 18-24 de ani citește știri pe TikTok, cu 15% mai mult decât în 2022. Aceștia acordă, însă, mai multă atenție celebrităților și influencerilor decât jurnaliștilor.

Revenind la România, cu o populație de 19 milioane de locuitori și un acces la internet de 78%, sursa principală de știri în cadrul rețelelor sociale, rămâne, totuși, Facebook, cu 55%, urmat de YouTube, cu 34%, WhatsApp, 24%, TikTok (16%), Facebook Messenger (16%) și Instagram, 13%. În plus, 29% din români distribuie știri pe rețelele de socializare, prin SMS sau email, în comparație cu 39% în 2022.

Raportul mai arată că 41% din români evită câteodată sau deseori știrile. Mai exact, 45% dintre femei şi 37% dintre bărbați. De asemenea, 15% din cititorii din țara noastră plătesc pentru știrile online, față de 16% în 2022.

Și pe plan mondial Facebook rămâne cea mai importantă platformă de socializare folosită pe plan mondial pentru știri, dar își continuă declinul. Accesările săptămânale pentru știri au scăzut de la 42 la 28% în ultimii șapte ani. Au crescut, în schimb, TikTok (6%) și Instagram (14%).

Raportul concluzionează că televiziunea și presa scrisă își continuă declinul, în timp ce cititorii online accesează știri mai rar decât în trecut și devin mai puțin interesați.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....