Ramona Olaru și-a speriat colegii de la Neatza. Reacția lui Dani Oțil: ”Nu mai spune așa ceva la tv”

Ramona Olaru și-a speriat colegii de la Neatza. Reacția lui Dani Oțil: ”Nu mai spune așa ceva la tv”

În ediția de astăzi a emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”, Ramona Olaru și-a speriat colegii de platou. Vorbele pe care le-a aruncat aceasta în timpul emisiunii, l-au lăsat pe Dani Oțil fără nici un fel de reacție.

Cum și-a speriat Ramona Olaru colegii de emisiune

Ramona Olaru reușește ca de fiecare dată să fie în centrul atenției în matinalul de la Antena 1. Indiferent că vorbim despre ținutele acesteia sau despre ceea ce spune, ea se face remarcată imediat. În emisiunea de astăzi, gândurile Ramonei Olaru au fost vocalizate, chiar în timpul emisiunii. În timpul unui joc organizat de către cei doi moderatori ai emisiunii, așa cum fac aceștia de fiecare dată, vorbele Ramonei l-au lasat mască pe Dani Oțil.

Ramona Olaru a strigat: ”Mânca-ți-aș ochii tai, așa dai, mă?”, către unul dintre coechipierii săi. Auzind acestea, Dani Oțil i-a atras atenția, spunându-i: ”Aoleu, nu spune așa ceva la TV!”. Nici colegul său de platou nu s-a putut abține să reacționeze la vorbele Ramonei, astfel că Răzvan Simion i-a spus: ”Poți să scoți omul din Slobozia, dar nu poți scoate Slobozia din om”.

Prezența Ramonei Olaru poate fi ușor de observat în cadrul emisiunii, datorită felului în care aceasta se îmbracă. De această dată, vedeta a ales să poarte un top cu imprimeu leopard, foarte decupat, asortat cu o pereche de pantaloni negri. Apariția acesteia a fost una exact pe placul fanilor săi. Până și Răzvan Simion a rămas surprins când a văzut-o.

Ramona Olaru reuseste sa uimeasca de fiecare data prin tinutele pe care le poarta
Ramona Olaru reuseste sa uimeasca de fiecare data prin tinutele pe care le poarta

Răzvan Simion a fost surprins de prezența colegei sale

În timp ce Ramona se pregătea să vorbească despre vreme, afirmând că vremea de astăzi va fi una caldă, Răzvan Simion, care la rândul său aștepta ultimele vești despre vreme, nu s-a putut abține să facă o remarcă la adresa acesteia dar și cu privire la ținuta ei, spunându-i: ”Tu ți-ai dat seama că nici un bărbat nu a fost atent la ce ai spus tu despre vreme acum? Le mulțumim stiliștilor pentru cum arăți astăzi”. La această remarcă, Ramona Olaru i-a răspuns fără dram de modestie: ”Da, sunt frumoasă”.

Ramona Olaru este văzută drept una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul autohton. Admiratorii pe care aceasta îi are pe rețelele de socializare, încearcă neîncetat să intre în grațiile vedetei. Prezentatoarea a urmat cursurile Facultății de Agronomie, de profesie fiind inginer agronm, chiar dacă frumusețea a dus-o în viața de televiziune și nicidecum pe profilul studiat de ea.

Aceasta a reușit să devină și model, odată ce și-a făcut apariția în cadrul emisiunii matinale. Ramona prezintă pentru mai multe branduri de lux. Anterior pandemiei, Ramona Olaru a defilat chiar și pe podium, pentru unii dintre cei mai cunoscuți creatori de modă din țară.

Urmăriți Impact.ro și pe