Promisiunea făcută de Iohannis lui Zelenski. Cei doi au avut o discuţie telefonică

Stan Filon 13.03.2022, 21:21
Promisiunea făcută de Iohannis lui Zelenski. Cei doi au avut o discuţie telefonică

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție cu președintele Ucrainei, Vlodimir Zelensky, în timpul căreia l-a asigurat de tot sprijinul autorităților din România pentru cetățenii ucraineni care fug din fața războiului și ajun pe teritoriul României. Și președintele Ucrainei a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a spus că a vorbit atât cu președintele României, cât și cu cel al Slovaciei.

Promisiunea făcută de președintele Klaus Iohannis lui Zelenski

„L-am asigurat pe președintele Zelensky de susținerea totală pentru Ucraina, atât bilateral, cât și în UE. Hub-ul umanitar din Suceava a început deja să livreze primele ajutoare. Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care vin în România”, a scris președintele Klaus Iohannis.

La rândul său, președintele Volodimir Zelensky a scris și el despre convorbirile pe care le-a avut cu președintele României, Klaus Iohannis, dar și cu cel al Slovaciei, Zuzana Caputova, cărora le-a vorbit despre atrocitățile făcute de soldații ruși pe teritoriul Ucrainei.

Promisiunea facuta de presedintele Klaus Iohannis lui Zelenski
Promisiunea facuta de presedintele Klaus Iohannis lui Zelenski

„Crimele de război comise de Rusia”

„Am mulțumit pentru susținerea poporului ucrainean. I-am informat pe președinții Slovaciei, Zuzana Caputova, și președintele României, Klaus Iohannis, despre contracararea agresiunii ruse, crimele de război comise de Rusia, în particular cele împotriva civililor”, a scris Zelensky.

Sâmbătă, autoritățile din România au anunțat noi facilități pe care guvernul le oferă refugiaților din Ucraina. Acestea au fost anunțate de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc şedinţa task-force-ului dedicat situaţiei din Ucraina, urmată de o şedinţă de guvern în care a fost aprobată hotărârea privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. Sunt reglementări privind acordarea de facilităţi pentru transportul rutier, feroviar, naval şi aerian în cazul cetăţenilor străini sau apatrizilor care sunt în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie, potrivit legii azilului.

Noi facilități pentru refugiații ucrainene

Este vorba de acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio şi InterRegio clasa a doua, pe perioada staţionării temporare sau a tranzitării României în baza actelor de identitate a documentelor temporare de identitate, rezidenţă sau a permiselor eliberate de autorităţile române, scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul pentru cetăţenii străini sau apatrizii care intră în România prin punctul internaţional de trecere a frontierei de stat român-ucraineană din localităţile Isaccea şi Orlivka, precum şi acordarea de gratuitate pentru călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea – Galaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, centrul de refugiați de la Romexpo a fost pus la punct și poate adăposti refugiați ucraineni. Acesta va rămâne însă închis, momentan, autoritățile dorind să aibă o rezervă, în cazul în care celelalte 4300 de locuri din București vor fi ocupate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...