Primăria Sectorului 4, cea mai ”zgârcită” la capitolul salarii. Cât câștigă un director

Ioana Bucur 06.05.2021, 16:51
Primăria Sectorului 4, cea mai ”zgârcită” la capitolul salarii. Cât câștigă un director

Primăria Sectorului 4 este cea mai zgârcită la capitolul salarii. De la începutul anului, instituția a „pierdut” câteva zeci de angajați, iar cei rămași nu au motive să se laude, când vine vorba de veniturile lunare.  Cât câștigă un director.

Primăria Sectorului 4, cea mai ”zgârcită” la capitolul salarii

Primăria Sectorului 4 avea, în prima lună a anului 2021, nu mai puțin de 647 de salariați. Doar o lună mai târziu, în februarie, realitatea era cu totul alta, numărul lor scăzând până la 621, pe care îi plătește și cu 87% mai puțin decât celelalte administrații din București. Pentru a acoperi plata tuturor salariilor, s-au cheltuit, în ianuarie, 3.698.422 de lei și 3.474.716 lei, în februarie. La solicitarea jurnaliștilor SpotMedia, reprezentanții instituției au precizat că, în primele două luni ale acestui an, salariul mediu brut a fost 3.343 de lei, respectiv 3.323 de lei, ceea ce o plasează la coada clasamentului în ceea ce privește salariile acordate în primăriile din București.

În comparație cu salariile din Primăria Sectorului 4, veniturile angajaților din celelalte primării au fost, în februarie 2021, mai mari cu:

  • 52% – la Primăria Sectorului 1
  • 43% – la Primăriei Sectorului 2
  • 5% – la Primăria Sectorului 3
  • 7,9% – la Primăria Sectorului 5
  • 31% – la Primăria Sectorului 6
  • 87% – la Primăria Municipiului București
Primăria Sectorului 4, cea mai ”zgârcită” la capitolul salarii
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. Inquam Photos / George Călin

Cât câștigă un director

Veniturile la Sectorul 4 nu sunt la fel de mici pentru cei care nu iau „salariu”, ci „indemnizație”. Printre ei se numără primarul, cu un câștig lunar de 10.951 de lei, viceprimarii și administratorul public, care primesc câte 9.734 de lei pe lună. În rândul angajaților care primesc „salariu”, cel mai bine plătit este un director, căruia îi intră în cont nu mai puțin de 9.740 de lei în fiecare lună. La coada ierarhiei, cel mai mic salariu din Primăria Sectorului 4 îl ia un agent de pază, a cărui muncă este răsplătită cu 2.181 de lei.

Veniturile angajaților instituției includ și un spor de 10% pentru condiții periculoase de muncă, ce poate fi acordat în cazul în care salariații sunt expuși acțiunilor a trei factori vătămători ce acționează simultan asupra lor, conform legii și regulamentului de aplicare. Potrivit sursei citate, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 au declarat că, de fapt, numărul acestora ajunge până la patru sau chiar cinci, ceea ce ar însemna, potrivit legii, acordarea unui spor de 15 procente, fără să precizeze și care ar fi aceștia. Instituția a solicitat, însă, o expertiză, iar Direcția de Sănătate Publică București a emis documentația necesară, ce este valabilă până în anul 2023.

Primarul Daniel Băluță a anunțat, în urmă cu câteva zile, că Primăria pe care o conduce va oferi celor aproape 30.000 de elevi din cele 39 de școli din Sectorul 4 tablete cu conexiune la internet şi va dota 1.030 de săli de clasă cu echipamente care permit desfăşurarea procesului didactic în mediul online.

„Primăria Sectorului 4 face un nou pas important către modernizarea infrastructurii de învăţământ. Folosind surse de finanţare neramursabile, autoritatea locală va oferi celor aproape 30.000 de elevi ai celor 39 de şcoli din Sectorul 4 tablete cu conexiune la internet şi va dota 1.030 de săli de clasă cu echipamente care permit desfăşurarea procesului didactic în mediul online. Toate acestea, ce vor fi integrate cu o platformă educaţională securizată vor fi achiziţionate în perioada ce vine, ca urmare a semnării de zilele trecute a contractului de finanţare cu fonduri nerambursabile în valoare de peste 51 de milioane de lei”, a informat primăria.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...