Previziunile lui Mercur Retrograd în 2023. Cum putem evolua într-un an al conflictelor și tensiunilor

14 01. 2023, 17:06

Atunci când Mercur vine in retrogradare intr-un anumit element la începutul anului, acesta continuă să se tot reîntoarcă în aceste element pe tot parcursul acestuia. De exemplu 2022 a fost retrogradare în semne de pământ, iar aceaste retrogradari au afectat economia lumii, pentru că zodiile de pământ reprezintă bunurile imobiliare, băncile, sectorul financiar în general.

Previziunile lui Mercur Retrograd în 2023

Anul 2023 debutează cu un mercur retrograd într-un semn de foc și va continua în această notă pe tot parcursul anului.

Vreau să vă amintesc astrologia pe care o practic eu este cea vedica, iar noi folosim adevărată poziția planetelor pe cer din punct de vedere astronomic, nu simbolistic, deci va exista o diferență de grade între astrologia mea și cea Europeană.

Retrogradarea lui Mercur în semne de foc, nu este foarte pozitiva din punct de vedere diplomatic, pentru că oamenii țin să vorbeasca fara a gandi in 2023.Iar de aici conflictele pot aparea usor, iar tot ce tine de foc ,pasiune, devotarea spre un anumit obiectiv este greu de stapanit, informatia si energia bulversanta sunt greu de oprit in acest an. Ne va obosi psihic.

Oamenii tind sa se revolte mai usor, tind sa rabufneasca din nimicuri, e ca si cum anul 2023 va fi un an incredibil de plin de barfe,conflicte, lupte de orgolii, plin de discutii multe si multe dintre ele degeaba.

Citește și: Ce culori ne atrag prosperitatea în 2023. Argintiul îți va purta noroc tot anul

Un an al conflictelor

Asadar, nu ar strica sa va vedeti in acest an cu totii de familia voastra, de propriile obiective, dorinte, visuri si sa lasati stirile si toate cancanurile la o parte, ca nu va vor ajuta cu absolut nimic, decat sa va piarda timpul care e deja mult prea pretios,acesta probabil ati sesizat ca trece mult prea repede si e pacat sa fie pierdut pe nimicuri. Nu va imbatraniti organismul inutil ascultand informatii de calitate scazuta. Daca vreti sa ramaneti informati, vedeti top 5 stiri de pe google cand intrati sau de pe telefon, si in rest, nu va intereseaza.

Săgetătorul este semnul mișcării, a norocului, a Apărării Justiției, corectitudinii și al Libertății personale. Niciodată acești nativi nu se dau la o parte in a a cunoaște cât mai multe lucruri, oameni, activități.

Iar acest început de 2023 cu un Mercur retrograd în semnul acesta, ar trebui să ne ducă cu gândul la ce mai avem de învățat ,ce mai avem de studiat ce mai avem de vizitat in anul care vine. In această direcție ar trebui să vă fie energia noastra, la a ne reconsidera scopurile, prioritățile, ce am lasat neterminat in trecut, ce ne-ar pasiona sa studiem, cum putem evolua atat din punct de vedere energetic, spiritual, dar si material.

Mai multe informatii despre Mercur retrograd in 2023 le poti afla in acest video:

Va astept sa ma urmariti pe Roxana Lusneac Cioriceanu

⬡ Website: https://www.roxanalusneaccioriceanu.com
⬡ Facebook: https://www.facebook.com/roxana.lusneac
⬡ Instagram: https://www.instagram.com/astrologroxanalc/
⬡ Youtube: https://youtube.com/@astrologroxanalusneac