Planul de mobilizare al lui Vladimir Putin, pe cale să fie desființat. A fost intentat un proces împotriva comisiei și a comisariatului militar

Elena Avramescu 30.09.2022, 14:48
Planul de mobilizare al lui Vladimir Putin, pe cale să fie desființat. A fost intentat un proces împotriva comisiei și a comisariatului militar

Veste deloc bună pentru Vladimir Putin, chiar în ziua în care jubila de fericire deoarece a semnat recunoașterea independenței regiunilor ocupate de Rusia în Ucraina. Se pare că Tribunalul Frunzensk din Sankt Petersburg a înregistrat primul proces pentru contestarea deciziei comisiei de mobilizare. Informația a fost furnizată astăzi de către Serviciul de presă al instanțelor orașului.

Primul proces din Rusia împotriva comisiei de mobilizare

„Reclamantul anunţă că la data de 22 septembrie a ajuns la comisariatul militar, în urma unei somații pentru clarificarea actelor de înmatriculare militară, scrie rador.

În aceeași zi, fără controlul medical, fără a constata existența unor temeiuri de amânare sau scutirea de la mobilizarea, el a fost convocat și i s-a înmânat o somație să se prezinte la comisariat pentru a fi trimis la locul efectuării serviciului militar pe data de 22 septembrie, la ora 16:00”, se specifică într-un comunicat remis presei.

Mai precis, reclamantul a decis să formuleze o cerere de anulare a serviciului militar cu unul civil alternativ, motivând faptul că nu este de acord cu decizia comisiei. În acest sens, bărbatul solicită instanței să declare ilegală și să anuleze decizia comisiei de mobilizare, să se declare ilegală și să fie anulat ordinul emis de comisariat, precum și să oblige să se ia o hotărâre privind scutirea de la mobilizarea parțială.

Mai mult, bărbatul dorește să fie luate și măsuri de protecție sub forma suspendării hotărârii comisariatului. Până acum, cererea administrativă nu a fost examinată, însă acest lucru se poate întâmpla în următoarele zile.

Uriașul pleacă pe front. Un legendar boxer va lupta pentru Putin în Ucraina
Vladimir Putin

Volodimir Zelenski, despre mobilizarea rușilor

Mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin este văzută, de către președintele Volodimir Zelenski, este văzută ca o recunoaștere a faptului că armata Rusiei „nu a rezistat și s-a destrămat”.

„Decizia Rusiei de mobilizare este o recunoaştere sinceră a faptului că armata lor regulată, care a fost pregătită de zeci de ani să preia o ţară străină, nu a rezistat şi s-a destrămat. Şi acum, din cauza mobilizării, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pentru majoritatea cetăţenilor ruşi, nu este ceva la TV sau pe internet, ci ceva care a intrat în fiecare casă rusă”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic către ţară.

În același mesaj, liderul de la Kiev a mai spus că prin mobilizare și încercările de a organiza referendumuri de anexare a unor noi teritorii, Putin rupe orice perspectivă a negocierilor.

„Când Rusia declară că ar vrea negocieri, dar anunţă mobilizarea… Când Rusia cunoaşte poziţia clară a Ucrainei cu privire la imposibilitatea unui proces diplomatic după ce Rusia organizează vreun referendum fals…Totul este clar pentru toată lumea. Rusia însăşi îngroapă perspectiva negocierilor cu propriile mâini”, a mai spus acesta.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...