Rușii care sunt scutiți de mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin. Cine e trecut pe listă

Ioana Bucur 23.09.2022, 17:41
Rușii care sunt scutiți de mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin. Cine e trecut pe listă

La aproape o săptămână de la anunțul ce a creat panică în rândul populației, reprezentanți ai Ministerului Apărării au dezvăluit cine sunt rușii care sunt scutiți de mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin, prin care se dorește atragerea a în jur de 300.000 de soldați care să fie trimiși pe frontul din Ucraina. S-a cerut deja întocmirea listelor cu cei care îndeplinesc criteriile stabilite de Kremlin.

Autoritățile de la Moscova au anunțat cine sunt rușii care sunt scutiți de mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin

La începutul acestei săptămâni, autoritățile de la Moscova anunțau o acțiune prin care statul își dorește să atragă în jur de 300.000 de noi soldați care să fie trimiși apoi la luptă pe frontul din Ucraina, acțiune numită de Kremlin o „mobilizare parțială” de război.

Potrivit Ministerului Apărării, există unii ruși care vor fi scutiți de la mobilizarea parțială cerută de Vladimir Putin. Este vorba despre unii angajați ce activează în domenii de importanță critică, motivându-se încercarea de a „asigura că munca unor industrii specifice de înaltă tehnologie, precum și sistemul financiar al Rusiei” nu vor fi afectate de prima acțiune de acest tip din țară de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe lista celor care nu vor fi trimiși la luptă sunt cei care activează în domeniul IT, telecomunicații, specialiști în finanțe sau angajați ai unor instituții mass-media „de importanță sistemică”, se precizează în comunicatul transmis recent de autoritățile de la Moscova.

Șefilor companiilor din Rusia li s-a cerut să întocmească deja liste cu angajații care îndeplinesc criteriile enumerate.

Rușii care sunt scutiți de mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin. Cine e trecut pe listă

Cum vede Zelenski decizia rușilor

În Ucraina, mobilizarea parțială a lui Vladimir Putin este văzută de președintele Volodimir Zelenski ca o recunoaștere a faptului că armata Rusiei „nu a rezistat și s-a destrămat”.

„Decizia Rusiei de mobilizare este o recunoaştere sinceră a faptului că armata lor regulată, care a fost pregătită de zeci de ani să preia o ţară străină, nu a rezistat şi s-a destrămat. Şi acum, din cauza mobilizării, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pentru majoritatea cetăţenilor ruşi, nu este ceva la TV sau pe internet, ci ceva care a intrat în fiecare casă rusă”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic către ţară.

În același mesaj, liderul de la Kiev a mai spus că prin mobilizare și încercările de a organiza referendumuri de anexare a unor noi teritorii, Putin „îngroapă perspectiva negocierilor cu propriile mâini”.

„Când Rusia declară că ar vrea negocieri, dar anunţă mobilizarea… Când Rusia cunoaşte poziţia clară a Ucrainei cu privire la imposibilitatea unui proces diplomatic după ce Rusia organizează vreun referendum fals…Totul este clar pentru toată lumea. Rusia însăşi îngroapă perspectiva negocierilor cu propriile mâini”. consideră el.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...