Petre Daea, despre ce se ascunde în seiful de 500 de kilograme din Ministerul Agriculturii: „A stat timpul acolo”

Elena Avramescu 02.01.2023, 08:31
Petre Daea, despre ce se ascunde în seiful de 500 de kilograme din Ministerul Agriculturii: „A stat timpul acolo”

Recent, Petre Daea, ministrul Agriculturii, a acordat un interviu pentru Antena 3 CNN, în care a dezvăluit ceva ce nu știa aproape nimeni, și anume faptul că în Ministerul Agriculturii se află un seif uriaş. Însă și mai interesant este lucrul legat de ceea ce se află în respectivul seif.

Seiful de 500 de kilograme din Ministerul Agriculturii a fost deconspirat

Petre Daea spune că în 2019, în momentul în care a plecat din Ministerul Agriculturii, a lăsat sub cheie toată activitatea pe care a desfășurat-o. Din nefericire, ministrul care i-a luat locul n-a deschis seiful care ascundea realizările, proiectele şi programele din agricultura românească, a notat Petre Daea.

„M-am gândit în momentul acesta la ce am lăsat în 2019. Şi am lăsat într-un seif de 500 de kilograme tot ceea ce s-a împlinit până la momentul respectiv, atât din punct de vedere al colaborării cu structurile europene și cu realizările pe care le-am avut în momentul în care am deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, cât și proiecte și programele din România rugându-l pe ministrul de atunci să le continue.

Și din nefericire, n-a deschis seiful, înseamnă că l-a uitat din momentul în care a pierdut și cheia”, a spus Petre Daea la Antena 3.

Petre Daea a ținut să mai precizeze că a lăsat un ordin de ministru prin care era imposibil să se desigileze acel seif decât prin ordin de ministru, fiind de părere că a păstrat în memoria instituțională fix ceea ce trebuia.

„Din nefericire, a stat timpul acolo, din nefericire doi ani de zile într-un sector extrem de important, cum este acesta al irigațiilor, nu s-a făcut mare lucru, ba dimpotrivă. Unele obiective s-au oprit”, a mai spus acesta.

Ministrul Petre Daea, derapaj in fata unui jurnalist. Nu va fac gras, va fac cum sunteti
Ministrul Agriculturii, Petre Daea

Petre Daea crede că în România sunt cele mai ieftine prețuri la alimente

În urmă cu mai puțin de o lună, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că nu în România se găsește cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană. Acesta chiar ar avea dovezi pentru a susține acest lucru, adăugând faptul că preţurile au crescut peste tot în ţările UE, astfel că țara noastră nu reprezintă o excepție.

„Preţurile au crescut peste tot în Uniunea Europeană şi la noi au crescut, este o realitate, dar nu este în România cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană. Dacă nu credeţi, să îmi daţi posibilitatea să vă arăt preţurile din ţările unde eu am fost şi pe care le-am fotografiat ca să fac o comparaţie”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres.

În momentul în care a fost întrebat cum este posibil ca preţul carcasei de porc din România să fie de 220 de euro, faţă de media din UE de 208 euro, Petre Daea a spus că nu a văzut nicăieri carne de porc mai ieftină ca în România.

În plus, Petre Daea este de părere că există magazine în România unde jambonul de porc se găsește la prețul de18 lei/kg, iar cotletul la prețul de 19 lei/kg. Însă, este de acordul cu faptul că preţurile au crescut în ultima perioadă din cauza influenţelor de piaţă, dar şi a celor externe.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...