Pensii 2021, un nou obstacol. Raluca Turcan, vestea despre majorarea veniturilor bătrânilor. Ce probleme au fost descoperite, în ultimele luni.
Pensii 2021, un șir de probleme aparent fără final. Raluca Turcan a venit cu noi vești proaste despre majorarea promisă pensionarilor din România. Ministrul Muncii a declarat că, de la preluarea mandatului, s-a constatat că în jur de 250.000 dintre dosarele de pensii de la noi din țară sunt încă sub formă de „dosar cu șină”, în timp ce alte 1,3 milioane sunt în format digital „primitiv”. Puțini ar bănui că această situație este strâns legată de majorarea veniturilor bătrânilor cu 40%:
„Subiectul pensii a fost subiect predilect de campanie electorală. Dar ajunsă în mandat, am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin. Şi o să vă dau un exemplu concret pentru a înţelege: li s-a spus celor aproximativ cinci milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor creşte cu 40%. Aproape că aţi fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta. Şi eu am crezut, vă spun cu sinceritate, dar am constatat că, pentru a putea majora toate pensiile cu 40%, ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie într-un format electronic şi să li se aplice o formulă de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor”, a declarat Raluca Turcan.
Ministrul liberal arată cu degetul spre cei „care au vândut iluzii ani la rând”. Raluca Turcan a ținut să precizeze că există incompatibilităţi între sistemele caselor judeţene de pensii şi între sistemele din teritoriu şi cel al Casei Naţionale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Şi ce să vezi: 250.000 de dosare de pensii în România arată aşa: dosar cu şină. Vă întreb: cum puteau fi operate modificări pe dosare cu şină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rând. 1,3 milioane de dosare se află într-un format digital, dar primitiv şi restul dosarelor într-un format niţel mai avansat dar, atenţie, incompatibil între Casele judeţene de pensii între ele şi de foarte multe ori cu nesincronizări între Casele judeţene de pensii şi Casa Naţională de Pensii. Cam aşa arăta sistemul de pensii în România până să începem acest proces fără precedent (n.r.- de recalculare a pensiilor)”, a afirmat ministrul Muncii, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Vâlcea.
Ministrul Muncii a vorbit și despre anomaliile apărute în sistemul de pensii, precizând că scopul recalculării celor cinci milioane de venituri din următoarea perioadă este de a ajuta la creșterea pensiilor foarte mici.
„Finalitatea va fi următoarea: avem sistemul public de pensii, în care avem etapa de evaluare, ulterior vom veni cu o nouă formula de recalculare a tuturor pensiilor și în maxim un an și jumătate vom avea toate cele 5 milioane din sistemul public de pensii recalcultate, astfel încât să reducem inechitățile și cele mai mici să crească mai repede”, a explicat Raluca Turcan.